Web Analytics

Val de căldură și cod portocaliu de vijelii în Argeș și alte zone ale țării

de | 2.07.2022 10:40 | Actualitate, Home

Meteorologii anunţă că valul de căldură şi disconfortul termic se menţin, sâmbătă şi duminică, în zonele joase din vestul, sudul şi, local, în estul ţării. Totodată, în majoritatea regiunilor vor fi ploi şi descărcări electrice, fiind emis un Cod galben. Până sâmbătă seară, în Muntenia, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Moldova, Crişana şi la munte va fi Cod portocaliu de vijelii puternice.

Citește și: Universitatea din Pitești și-a premiat absolvenții promoției 2022

„În intervalul menţionat, valul de căldură se va menţine în zonele joase din vestul, sudul şi local în estul ţării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade”, a transmis ANM.

Citește și: CE TREBUIE SĂ REPARĂM MAI ÎNTÎI: Învăţământul sau societatea?

Totodată, a fost emis un Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *