Vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul produs de AstraZeneca începe luni, în România, la persoane cu vârsta între 18 şi 55 de ani. Peste 142.000 de oameni s-au programat deja pentru a fi imunizate cu acest vaccin, în cele 180 de cabinete de vaccinare deschise special în acest scop. Intervalul recomandat între prima şi a doua doză este de opt săptămâni, informează news.ro.

Din cele 142.100 de persoane care s-au programat pentru imunizare cu vaccinul AstraZeneca, 69.671 sunt femei, iar 72.429 sunt bărbaţi, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Prima tranşă de vaccin AstraZeneca a ajuns în ţară în 7 februarie, fiind vorba despre 81.600 de doze. Cea de-a doua tranşă, de 92.400 de doze, a intrat în ţară joi.

Citește și: Ilarie Isac – „părintele Simfoniei” – explică: De ce Piaţa Vasile Milea ar trebui să se numească Piaţa Simfoniei Lalelelor

Programările pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca au început în 10 februarie, când pe platformă au fost încărcate primele 200.000 de locuri. Dozele de vaccin AstraZeneca vor fi distribuite în 180 de noi cabinete de vaccinare, aflate în Bucureşti (22), Alba (3), Arad (4), Argeş (5), Bacău (5), Bihor (5), Bistriţa Năsăud (2), Botoşani (3), Brăila (2), Braşov (5), Buzău (3), Călăraşi (2), Caraş-Severin (2), Cluj (10), Constanţa (6), Covasna (2), Dâmboviţa (4), Dolj (6), Galaţi (4), Giurgiu (2), Gorj (3), Harghita (3), Hunedoara (3), Ialomiţa (2), Iaşi (8), Ilfov (2), Maramureş (4), Mehedinţi (2), Mureş (5), Neamţ (4), Olt (3), Prahova (6), Sălaj (2), Satu Mare (3), Sibiu (4), Suceava (5), Teleorman (3), Timiş (10), Tulcea (2), Vâlcea (3), Vaslui (3), Vrancea (3).

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinului şi a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă.

Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene şi, implicit, în România.

Citește și: Primarii cu decizii de clasare în dosarul „Consultanţa 2” vorbesc despre cei 5 ani de calvar

În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum şi de Grupul Ştiinţific din CNCAV, ţinând cont Covid-19

de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) şi de studiile disponibile până la momentul autorizării condiţionate de punere pe piaţă, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval, în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice.

Articol preluat din bursa.ro