Web Analytics

Uzina Dacia de la Mioveni, locul 5 în topul fabricilor auto din Europa

de | 26.03.2014 20:03 | Politica si Administratie

O recentă analiză statistică realizată de către specialiștii de la Inovev – o platformă online specializată în industria auto – plasează uzina Dacia de la Mioveni pe un excelent loc cinci în topul fabricilor auto din Europa. Pe primul loc anul trecut s-a situat fabrica Volkswagen de la Wolfsburg (Germania), urmată de uzina Autovaz de la Togliatti (Rusia) și fabricile Nissan de la Sunderland (Anglia), Audi de la Ingolstadt (Germania) și Dacia de la Mioveni. Conform celor de la Inovev, la uzina de la Mioveni s-au fabricat anul trecut peste 500.000 de autovehicule. Poziția este cu atât mai onorantă pentru Dacia cu cât uzina argeşeană a depășit în Top 10 uzine cu tradiție, precum cea de la Vigo (Spania) a celor de la PSA Peugeot-Citroen sau cea de la Mlada Boleslav (Cehia) a celor de la Skoda.
Denis Grigorescu

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii