Web Analytics

Ursul, hoţul şi ţiganii (II)

de | 27.09.2012 15:24 | Opinii

Țara cu atât de multe și felurite recorduri s-a întâmplat că și-a păstrat zestrea de urși de pădure. Numărati, 18000. Faceți socoteala oameni buni, un urs la câți locuitori dacă pe listele de alegători au fost înscriși 18 milioane de votanți?
Nu este pentru prima dată când aceste animale se plimbă prin sate și prin orașe. Românii din generațiile mai vechi își aduc aminte că aceasta era marea lor distracție în copilărie. Ursul, vine ursul… Și venea… Întotdeauna cu un țigan (că nu se cunoștea pe atunci cuvântul rom), stăpân absolut. El era dresorul, proprietarul, profitorul. Destinul lui era legat de acest animal îmblânzit. Singura avere și sursă de venit pentru întreaga familie. Dacă ar fi rămas fără urs, ar fi rămas muritor de foame.
De cum intrau în sat, se puneau câinii pe lătrat. Unii mai îndrăzneți chiar se repezeau să muște dihania de unde apucau. Multe fete și femei îi smulgeau smocuri de păr ca să se afume cu el, să țină departe urâtul și dragostea aproape…
Primiți ursul? Spectacol cu număr repetat. În bătaia tobei, fiara se scula în două picioare. „Joacă bine Moș Martine, că-ți dau pâine și măzline!” Dacă vrea, gazda dansa cu ursul. De te așezai cu fața în jos, putea să te calce ursul, să ți se așeze cu fundul pe șale, să se lungească peste tine, să-ți scoată durerea din oase. La cerere, executa gesturi obscene: ce face mireasa în pat, ce face un popă beat… Plata în natură: mălai, brânză, ouă, săpun, tutun, pastramă, băutură. În urma ursului şi ursarului venea o căruță cu coviltir și cu o mârțoagă de cal… La oraș spectacolul avea loc la colț de stradă și plătea cine avea dacă vrea. Și porneau mai departe fără speranțe deșarte.
Sărman urs, sărman ursar, au fost îngropați în vreme, odată cu flașnetarii, cu ventrilocii, cu vânzătorii ambulanți de bragă, de rahat, de ciubuce și acadele, cu birjarii, felinarele roșii și alte relicve.
Unde sunt țiganii de altă dată, ursarii, căldărarii, aurarii, fierarii, potcovarii, lăutarii, spoitorii de tingiri, făcătorii de brățări și de inele? Din corturi, din căruțe cu coviltir, din bordie în vile, în palate, în mașini luxoase cu bijuterii de aur cu multe carate și multe sute de grame, curți regale și imperiale, prinți și prințese, regele romilor de pretutindeni, regele manelelor, regina vrăjitoarelor. Coroane de aur, papuci de aur, dinți de aur, tronuri și veşminte aurite. Nunți și petreceri ca în povești, cu berbeci, porți și boi fripți la proțap, icre negre, fructe de mare. Clanuri mafiote, gealați cu săbii și pistoale automate, dolari și euroi la cimitir, conturi secrete în bănci din străinătate, moșii întregi cumpărate. Alții, cerșetori, cu beteșuguri simulate sau chiar automutilați.
Hoți și cerșetori, peste granițe, peste mări, în nenumărate țări. Au speriat Italia, Spania, Franța. Iată-i până și în Canada. Întrebați, neîntrebați, hoții pe unde ajung, acuză România că nu le asigură condiții normale de trai. Dar mă întreb eu așa, de ce ăia prea bogați nu au făcut măcar o cantină pentru săracii lor sau un bloc de locuințe pentru boschetari. De ce nu pun la cale niște activități în care să muncească cei care nu au de lucru. Până una alta, ne fac pe noi de ocară în toată lumea și toți românii sunt priviți cu dispreț.
Asta nu înseamnă că noi suntem mai breji. Avem și noi hoții noștri, mai mulți, mai mari, mai versați, uneori chiar miniștri și parlamentari, ca să nu vorbim de cei internaționali. Hoți care fură tot ce se poate fura, de la ouălele de sub cloșcă până la comorile de sub asfaltul autostrăzilor…
Cei din pădure nu s-au refugiat ca să se ascundă de putere. Ei nu mai sunt urmăriți, ba chiar se află ocrotiți. Pădurea. O taie la ras. Pe văi, pe dealuri, pe coame de munte nu mai rămân decât buturugi. Fără jneapăn, fără mușchi de stâncă, fără umbră de copaci, apa spală solul de rămâne piatra goală. Vânturile, înghețurile și dezghețurile desăvârșesc opera de distrugere.
Urșii, cerbii, caprele negre, vulpile, lupii, jderii rămân fără bârlog și păsările fără cuiburi.
…Un hoț nu putea să fie anchetat pentru că nu se oprea din plâns. Era un truc? Se prefăcea? Încerca să-i impresioneze pe anchetatori? Să le devieze hotărârea? Oricum existau probe: obiectele furate, declarația martorilor și victimelor, înregistrarea de la casa de amanet și propria mărturisire. După cum exista și copilul pentru care a furat ca să nu-l lase să moară de foame. Dacă va fi condamnat fără suspendare, nu va avea, la ieșire, pentru cine să fure…
Câinele care a ucis un diplomat nu putea să fie condamnat pentru că se afla sub protecția legii și sub apărarea vestitei avocate Paula Iacob, angajată fără plată, inimă curată… Lege cu două capete, dacă lovești un câine, plătești amendă, dacă îl şchiopezi sau îl omori, înfunzi pușcăria. Nu funcționează aici libertatea de legitimă apărare, n-ai decât să te lași mușcat, sfâșiat. Ursul care a atacat patru oameni, dintre care unul chiar mortal, după uzanță nu i se putea întâmpla altceva decât să fie tranchilizat și dus în mediul lui natural. De unde putea să mai coboare în lumea civilizată și să atace alte persoane, precum șoferul acela de taxi de la Otopeni care a violat, a jefuit și a asasinat o studentă, din întâmplare tot japoneză.Criminalul se află în libertate. Cu toate că avea la activ încă o victimă și alte tentative.
Numai bănuiala de a fi fost turbat a înclinat balanța și a fost admisă excepția pentru ursul bănuit.
Un urs a fost împușcat, nu se știe precis dacă e cel căutat, dar era într-adevăr turbat…
Întâmplări la zi. În viitor, ce și cum va mai fi? Ca să nu moară de foame sau loviți de turbare, jivinele rămase fără pădure vor da năvală în sate, în orașe? Se va găsi un glonț pentru fiecare? O locuință, un loc de muncă pentru romii expatriați? Mâncare pentru copiii înfometați? Parlamentari, miniștri, președinți, legislatori, juriști, lideri, politicieni care să aducă țara la normalitate?
Ursul românesc… Mare cât o țară. Dresat cu tălpile pe jar, pe vatră încinsă, cu biciul, cu zăhărelul. Cu belciug în nas. Cu bâta pe spinare. Prin înfometare. „Joacă bine, Moș Martine!”… După tobă, după toboșari. După comenzi de la Putere, după porunci de la Sublimele Porți!
Joacă!

Prof. Marin Ioniţă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii