Web Analytics
scris miercuri, 01.02.2023

Update. Poliția l-a aflat pe autorul poluării de pe râul Argeș! Dosar penal!

Vă relatam marți noaptea (31 ianuarie) despre un caz grav de poluare depistat pe râul Argeș, în zona Luncă – Podul Viilor din Pitești. Și spuneam că așteptăm să aflăm cine a deversat acele reziduuri petroliere, o adevărată otravă pentru apă și pentru mediul înconjurător. Ei bine, s-a aflat!

Update. Poliția l-a aflat pe autorul poluării de pe râul Argeș! Dosar penal!

Citește și: Poluare pe râul Argeş, semnalată la Piteşti! Uite ce otravă a fost deversată!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în acest caz și au ridicat probe de sol, apă și din substanța cu aspect și miros petrolier, în vederea efectuării unei expertize, pentru a stabilii dacă poluarea a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală, sau dacă apa a devenit dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, conform legislației.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de infectare a apei.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în dimineata zilei de 31 ianuarie, în jurul orei 10, un bărbat de 38 de ani, din Suseni, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Pitești, pe strada Depozitelor, având ca obiect de activitate servicii de reparații auto, a deversat, în canalul colector al apelor pluviale, aproximativ 300 de litri de deșeuri petroliere – după cumn ne-a informat Biroul de presă al IPJ Argeș.

„În continuare se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de infectare a apei, faptă prevăzută și pedepsită de art.356,  aliniatul 1 din Codul penal, art.98 alin.2 lit.a din OUG 195/2005 privind Protecția Mediului și art.92 alin 1 din legea 107/1996 privind Legea Apelor, urmând a fi luate măsurile legale în consecință” – potrivit IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...