Web Analytics

articol scris vineri, 12 aprilie 2024

Update. Argeșeanul care a răsturnat tractorul era băut și nu avea permis!

IPJ Argeș ne-a comunicat detalii privind accidentul produs vineri, 12 aprilie, când un tractor s-a răsturnat în albia unui pârâu, pe raza comunei Șuici, iar o femeie, în vârstă de 61 de ani, pasageră, a fost rănită.

Citește și: Linia de cale ferată Pitești – Ramificație Golești, închisă până la 14 iunie

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Șuici, care conducea un tractor pe DC 447, pe raza localității de domiciliu, circulând dinspre DJ 703H către extravilanul satului, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în albia pârâului Valea Podenilor.

Potrivit Birolui de presă al IPJ Argeș, bărbatul se afla sub influența alcoolului, valoarea rezultată din verificări fiind mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, împricinatul nu figurează ca deținător de permis de conducere, iar tractorul nu este înmatriculat sau înregistrat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Iar în cauză a fost întocmit dosar penal.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alertă pe litoralul românesc: au fost găsite mai multe fragmente de drone cu explozibil. Pirotehniștii au intervenit de urgență

Mai multe fragmente provenite de la drone aeriene au fost descoperite vineri în județele Constanța și Tulcea, dar și în […] Citește!

INS: Salariul mediu net a ajuns la 5.820 de lei, dar românii au pierdut din puterea de cumpărare

Salariul mediu net din România a ajuns la 5.820 de lei în iulie, însă creșterea veniturilor nu a ținut pasul […] Citește!

Lovitură pentru piața petrolului: Arabia Saudită oprește o conductă strategică după un atac cu drone

Arabia Saudită a suspendat temporar transportul de petrol prin conducta Est-Vest, după un atac cu drone asupra infrastructurii. Decizia vine […] Citește!

Video. De ziua lor, pompierii argeșeni vă invită să-i cunoașteți

Cu prilejul Zilei pompierilor din România, duminică, 13 septembrie, cei de la ISU Argeș vă invită să fiți alături de […] Citește!

Reprezentanți ai CISA-ICAR, în vizită în România pentru pregătirea Congresului Internațional din 2027

Salvamont România face pași importanți pentru organizarea, în 2027, a Congresului Internațional al Comisiei Internaționale pentru Salvare Alpină – CISA-ICAR, […] Citește!

Localități din Argeș care vor rămâne fără curent

Luni, 14 septembrie 2026, din cauza unor lucrări efectuate de Distribuție Oltenia, mai multe localități argeșene vor rămâne fără curent […] Citește!

Pitești. Prins cu viteză mare pe bulevardul Republicii

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, joi, 10 septembrie, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din […] Citește!

Firmă închisă pentru 30 de zile după ce ar fi vândut țigări minorilor. Amendă de 10.000 de lei

O firmă din Botoșani și-a suspendat activitatea pentru 30 de zile după ce polițiștii au constatat că ar fi comercializat […] Citește!

Criză fără precedent la FC Argeș! Nouă accidentați înainte de meciurile cu Botoșani și Rapid. Dani Coman: „Nu mi s-a întâmplat în 12 ani”

FC Argeș se confruntă cu o adevărată criză de lot înaintea duelurilor cu FC Botoșani și Rapid. Piteștenii au nu […] Citește!

Canotajul schimbă regulile la Shanghai: România, la startul unei competiții spectaculoase pe 500 de metri

Canotorii români participă, pe 26 și 27 septembrie, la prima ediție a World Rowing Shanghai Sprints, o competiție inedită propusă […] Citește!

Copil de 3 ani, mort după ce s-ar fi electrocutat în curtea casei

O tragedie s-a produs în localitatea Tomulești, județul Giurgiu, unde un copil în vârstă de trei ani a murit în […] Citește!

Nouă amnistie fiscală propusă în Parlament: cine ar putea beneficia de anularea dobânzilor și penalităților

Firmele, persoanele fizice și instituțiile publice care au datorii fiscale restante la 31 august 2026 ar putea beneficia de anularea […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!