Web Analytics

Ungurul Kalman şi Vuvuzela PDL au făcut dezastru ecologic la Agenţia de Mediu

de | 16.12.2010 21:42 | Dezvăluiri

De la instalarea noii echipe de conducere, formată din directorul coordonator Zoltan Kalman şi directoarea adjunctă Sorina Marin, Agenţia judeţeană pentru Protecţia Mediului a devenit un fel de Agenţie pentru Poluarea Mediului. Cel puţin în interiorul instituţiei este prăpăd. Noxele politice şi scandalurile deversate prin birouri au depăşit de mult cota de avarie, astfel că a fost nevoie chiar de intervenţia Salvării, deşi în alertă se află şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi echipele de descarcerare. Este de poveste ce-a devenit APM-Argeş în scurta perioadă de când hăţurile instituţiei au fost preluate de urmaşul lui Attila, Zoltan Kalman şi focoasa sa adjunctă portocalie, Sorina Marin, alias Vuvuzela PDL. Puneţi-vă deci centurile de siguranţă, măştile de gaze şi haideţi să facem o incursiune la locul faptei.
Pentru început, vă propunem să facem cunoştinţă mai în detaliu cu personajele principale ale poveştii. Chiar dacă este nepoliticos, să-i dăm totuşi întâietate lui Zoltan Kalman, ca director. Cei mai atenţi dintre dvs, poate îşi amintesc că domn’ Zoli a descălecat pentru prima dată în Argeş ca subprefect, scos din raniţa politică a UDMR, conform înţelegerii cu PDL, ca partide de guvernare. Ar fi o performanţă să-şi aducă cineva aminte ce-a făcut dânsul ca adjunct al prefectului, în afara prezenţei la depunerea de coroane, ori la diverse sindrofii oficiale. Aşa se face că şi dispariţia sa subită din instituţie, făcută conform celebrului plan al premierului Boc de restructurare a funcţiilor publice de conducere, abia dacă a fost consemnată prin câteva rânduri de presă. Rămas pe drumuri ca funcţie, Kalman a făcut ce-a făcut, s-a înşurubat pe la cine trebuie, astfel că acum vreo trei luni a fost numit la şefia APM-Argeş. Igen.

Zoltan Kalman, magazionerul-director executiv

Am fost curioşi să aflăm şi care este secretul priceperii sale profesionale, care l-a îmbrâncit, iată, în funcţii de mare răspundere în judeţ, chiar cu riscul deplasării sale din Craiova, acolo unde-şi are reşedinţa, la Piteşti. Şi am descoperit că Zoltan Kalman este inginer mecanic la bază, primul loc de muncă fiind la nişte secţii de mecanizare a agriculturii din Poiana Mare, pe care le-a condus până la momentul în care întreaga unitate şi-a dat obştescul sfârşit. Ambiţios din fire, Kalman s-a angajat ca magazioner la o firmă de centrale din Craiova, însă nenorociţii de acolo l-au făcut director executiv la două zile de la angajare, dar nu i-au operat şi în cartea de muncă funcţia. Asta scrie cu mânuţa lui în propriul CV, având deci de-a face probabil cu primul magazioner-director executiv din istoria economiei de ceaţă. De la agricultură şi centrale termice murale, Kalman a trecut apoi la generatoarele de mare putere. Unde a rămas el însuşi uimit de calităţile sale şi de iuţeala cu care a avansat: “Am promovat rapid în funcţie, în două luni am devenit şef de atelier”. Fantasztikus! În fine, abia din aprilie 2010 a luat contact pentru prima dată cu problemele de mediu, fiind angajat la APM-Dolj, drept consilier principal implementare politici de mediu. Iar astăzi, la fel ca la generatoarele de mare putere “a promovat rapid în funcţie, în cinci luni a devenit director al APM Argeş”. Fenseges (sublim)!

Traseul Vuvuzelei

În cazul adjunctei Sorina Marin, a fost ceva mai greu de reconstituit traseul profesional, în absenţa unui CV. Se ştie că, la început, a fost barman-ospătar la fostul restaurant Femina. În Agenţia de Mediu a fost adusă cu sprijin PSD, a cărei ferventă susţinătoare a fost până nu demult, iar după absolvirea facultăţii, a fost “parcată” pe post de consilier asistent la relaţii publice. Unde se lupta cu copiile xerox după ziare şi făcea potecă pe la jupânii PSD-ului, să avanseze în ierarhie. N-a fost să fie şi, probabil exasperată că nu-i iese pasienţa, prin oricâte uşi ar ciocăni, Sorina a întors spatele PSD-ului şi s-a cuplat cu PDL-ul. Transferul său a fost prezentat cu mare pompă, fiind calificat ca o chestiune de senzaţie, iar portocaliii lui Mircea Andrei i-au oferit o însărcinare scrisă şi orală, de purtător de cuvânt. Atunci i-a ieşit şi porecla de Vuvuzela PDL. Pentru ca, nu demult, să fie cocoţată ca adjunctă a lui Zoltan Kalman, la Agenţia de Mediu.

Spargere de birou cu nume de cod “audit ad-hoc”

Cei doi, Zoli şi Vuvuzela, şi-au început activitatea de directori cu o spargere. Da, aţi citit foarte bine. O spargere a biroului de resurse umane, de unde a fost extras un ditamai fişetul cu dosarele personale ale angajaţilor Agenţiei. Operaţiunea, desfăşurată în data de 17 noiembrie, a îmbrăcat numele de cod “misiune de audit ad-hoc privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la încadrarea doamnei Dudău Emilia Gabriela în funcţia de consilier clasa I, grad superior, treapta 1” Trebuie spus că atât de aprig a fost “auditul ad-hoc”, încât biata femeie a leşinat şi a trebuit să fie luată cu Salvarea din instituţie. Iar astăzi încă se află în concediu medical. Vă daţi seama ce-a fost în acea zi în Agenţia de Mediu? Ca în Kandahar, printre talibanii afgani. În final, directorul Kalman, prin ale cărui vene circulă încă sângele de cuceritor al lui Attila, şi-a dus prada, constând în fişetul cu documentele angajaţilor, în propriul birou. Judecaţi şi dvs dacă o astfel de atitudine îşi are locul într-o instituţie publică, ca să nu mai vorbim de legalitatea demersului de a avea dosarele personale ale angajaţilor, care au un statut special, la dispoziţia exclusivă a sa. Cine garantează că nu se fac modificări sau nu dispar hârtii din dosare? Probabil că nici comuniştii nu procedau într-o asemenea manieră.

Lista neagră a fost portocalie

Lucrurile nu s-au oprit aici. Intrat în mrejele seducătoarei adjuncte şi fără a-şi aminti păţania lui Attila cu prinţesa burgundă Ildiko, despre care se spune că i-a făcut felul marelui cuceritor, Zoltan Kalman a continuat să-şi pună talpa pe gâtul angajaţilor, mai ales al celor consideraţi buni de dat afară prin reorganizarea instituţiei. După consultarea Vuvuzelei Sorina Marin, care a avut ocazia astfel să plătească poliţe celor pe care nu-i avea la zuza (pipotă în maghiară), dar şi după consultarea directivelor primite de la PDL, a rezultat o listă neagră, făcută sub îndrumare portocalie, de vreo 18 oameni, cu şanse de mărire în viitorul apropiat, cărora să li se facă de petrecanie la serviciu. Printre ei, Adriana Croitoru, o femeie cu multă vechime şi experienţă în domeniu, care are şi doctoratul la bază. A făcut greşeala să-i spună în faţă Sorinei Marin, dar şi lui Zoltan Kalman, cam câte parale fac. Fapt soldat cu cartonaşul roşu. A fost dat afară până şi Alexandru Rizea de la administrativ, omul bun la toate care-şi făcea treburile gospodăreşti prin instituţie fără să deranjeze pe nimeni. Ca să nu mai vorbim de biata Emilia Dudău, al cărei birou a fost vandalizat pentru a se lua fişetul cu actele salariaţilor şi care a fost dusă cu Salvarea în urma hărţuirilor şi intimidărilor la care a fost supusă.

Disponibilizări după o organigramă neaprobată

Nu este condamnabil numai modul grosolan în care s-a acţionat asupra unor oameni care s-au văzut fără loc de muncă. Există mari dubii şi asupra respectării cadrului legal în ce priveşte “exmatriculările” făcute. Lăsăm la o parte caracterul politic după care s-au cernut oamenii, după principiul nu eşti cu noi, eşti bun de dat afară. Oamenii cu care am stat de vorbă spun că reorganizarea s-a făcut după o organigramă nouă, care nu fusese aprobată la Bucureşti la momentul punerii în practică. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Că toţi cei daţi afară vor avea o armă letală la procesele pe care le vor declanşa sau le-au declanşat deja, în care contestă maniera în care s-a acţionat asupra lor. Şi pe care au toate şansele să le câştige fluierând, câtă vreme conducătorii APM n-au avut minima preocupare sau ştiinţă de a se menţine cât de cât în portativul legii. Cine va plăti daunele care vor rezulta din toată această harababură? Cumva Zoltan Kalman? Gurile rele spun că n-a dat un leu nici măcar pentru coroana depusă de APM la moartea soţiei prefectului Davidescu, deşi fuseseră colegi la Prefectură. Mai darnic era poate Harpagon, personajul lui Moliere. E jale la Agenţia de Mediu, asta este concluzia. Şi mai că punem pariu că vom avea mult de furcă şi pe viitor cu isprăvile lui Zoltan Kalman şi Simona Marin. Pe curând, deci.
(Mihai BĂDESCU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii