Un român în vârstă de 35 de ani se află în stare critică după ce și-a dat foc în timp ce se afla într-o mașină parcată în fața locuinței fostei sale iubite, într-un oraș din apropierea orașului Milano. Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, iar autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs.
Potrivit primelor informații, femeia le-a declarat carabinierilor că se afla într-un apel video cu fostul partener în momentul în care acesta s-a stropit cu benzină și și-a dat foc, informează Agerpres.
Citește și: Român arestat în Germania într-un dosar de spionaj pentru Rusia. Ce spune MAE despre caz
După ce flăcările au cuprins autoturismul și hainele sale, bărbatul a reușit să deschidă portiera și să iasă din mașină. Pompierii ajunși la fața locului l-au găsit prăbușit pe asfalt, lângă autoturism. Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată de urgență la Spitalul Niguarda din Milano, unde este internată în stare critică.
Fosta parteneră spune că era hărțuită de aproape un an
În declarațiile date anchetatorilor, fosta iubită a susținut că bărbatul o hărțuia de aproximativ un an, de la despărțirea lor. Cu toate acestea, femeia a precizat că nu a depus niciodată o plângere împotriva fostului partener. Carabinierii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele incidentului și dacă au existat alte elemente care au condus la gestul extrem al bărbatului.




























0 Comentarii