CFR Cluj este la un pas de eliminarea din cupele europene după eșecul categoric, scor 0-5, suferit pe teren propriu în fața norvegienilor de la Tromso. Înfrângerea a provocat un adevărat cutremur în Gruia, iar patronul Neluțu Varga anunță schimbări radicale la club.
În contextul problemelor financiare cu care se confruntă CFR Cluj, acționarul majoritar susține că va continua să sprijine echipa până la finalul acestui sezon, însă ia în calcul o mutare surprinzătoare din vara viitoare: preluarea unui alt club din Superliga României, UTA Arad.
Varga anunță despărțirea de Antonio Folha și schimbări masive
La scurt timp după fluierul final, Neluțu Varga și-a exprimat dezamăgirea față de prestația echipei și a anunțat că antrenorul Antonio Folha nu va mai continua pe banca tehnică.
„Îi dau afară pe toți! Antrenori, jucători, pe toți. Folha e istorie la CFR. Sunt foarte dezamăgit, îmi pare rău, îmi găsesc cu greu cuvintele. Pe cine pun antrenor? Nu știu, vedem. Poate Iordănescu, poate Șumudică, ne gândim de mâine încolo.
Cu atitudinea aceasta nu ai cum să faci performanță. Am mai spus și mă repet, anul acesta voi susține clubul din punct de vedere financiar, dar de la anul va fi o altă poveste. E posibil să mă duc la Arad, acolo sunt toate condițiile. Domnul Falcă e un bun prieten, știți asta. Cred că acolo aș fi mult mai apreciat. Aici, la CFR, toată lumea cântă prohodul, nimeni nu e cu noi, mi-a ajuns”, a declarat Varga pentru Digi Sport.
Patronul ardelenilor a precizat că va începe imediat căutările pentru un nou antrenor, iar printre numele luate în calcul se află Edward Iordănescu și Marius Șumudică.
CFR Cluj, umilită de Tromso în Gruia
Formația pregătită de Antonio Folha a avut o seară de coșmar în prima manșă cu Tromso. Norvegienii au rezolvat practic meciul încă din prima repriză, când au înscris de trei ori.
Lars Olden Larsen a deschis scorul în minutul 5 și a reușit dubla în minutul 19, iar Isak Dahlqvist a făcut 3-0 în minutul 27.
În partea secundă, același Dahlqvist și-a completat prestația excelentă cu încă două goluri, marcate în minutele 61 și 73, stabilind scorul final, 5-0 pentru Tromso.
Returul pare doar o formalitate
După înfrângerea usturătoare din Gruia, șansele CFR-ului de a întoarce soarta calificării sunt minime. Meciul retur se va disputa săptămâna viitoare în Norvegia, însă ardelenii au nevoie de o adevărată minune pentru a continua parcursul european.
În paralel cu situația sportivă dificilă, clubul traversează și o perioadă complicată din punct de vedere financiar, iar declarațiile lui Neluțu Varga lasă să se înțeleagă că viitorul său la CFR Cluj este tot mai incert.
Citește și: O poveste fără sfârşit. Remus Vlad, fostul căpitan al Argeşului: „Acest club ocupă primul loc în inima mea”




























0 Comentarii