Web Analytics

articol scris joi, 11 decembrie 2025

Un pacient infectat cu o bacterie la un spital din Arad a obţinut despăgubiri de 80.000 de euro

După 6 ani de procese, un pacient care s-ar fi infectat cu o bacterie la Spitalul Judeţean din Arad a obţinut despăgubiri în instanţă.

Tribunalul a stabilit că viaţa bărbatului a fost pusă în pericol şi obligă unitatea medicală să-i plătească 80 de mii de euro. Dar sentința nu e definitivă. Fost sportiv de performanţă, bărbatul spune că are şi acum grave probleme medicale. Pe de altă parte, reprezentanţii spitalului susţin că nu există dovezi că s-a infectat acolo, în perioada internării.

Citește și: Un medic de 48 de ani a murit în timp ce consulta un pacient

Dorel Opriş, fost jucător de polo, a fost internat în aprilie 2018 la Spitalul Judeţean din Arad, pentru înlăturarea unor pietre la rinichi. La trei săptămâni după intervenţie, a început să se simtă rău, însă medicii l-ar fi asigurat că nu sunt probleme. Șapte luni mai târziu, starea lui s-a deteriorat şi a ajuns la Urgenţe, la același spital spitalului. Speriată, familia a cerut transferul în Ungaria, unde a ajuns în comă. Medicii de acolo au descoperit că avea septicemie, în urma infectării cu o bacterie rezistentă la antibiotice.

Bărbatul de 60 de ani a stat trei săptămâni în spitalul din Ungaria, timp în care, din cauza infecţiei, a pierdut 4 litri de sânge, i-a fost scoasă splina, i-a fost montat un stent pe pancreas şi un anus contra naturii.

Potrivit studiilor, infecția nozocomială se poate manifesta de la 48 de ore până la 6 luni de la momentul contractării. Bărbatul a dat spitalul în judecată și a cerut un milion de euro despăgubiri, dar fără succes.

Expertizele medicale au stabilit că bărbatul s-ar fi infectat nozocomial în noiembrie 2018, exact atunci când pacientul a revenit la spital, cu stare alterată. A intentat un al doilea proces, iar Tribunalul Arad a decis că are dreptul la despăgubiri de 80 de mii de euro. Sentința nu este definitivă.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș. Bărbat reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție

Luni, 2 noiembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din Ștefănești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie […] Citește!

Incendiu în Oituz. Două persoane au suferit arsuri la față și la mâini

Marți, 3 noiembrie 2026, a avut loc un incendiu în satul Harja, comuna Oituz, unde locuința a două persoane a […] Citește!

Video. 65 de percheziții în Argeș și în alte județe! Un grup infracțional organizat a fost destructurat

Marți, 3 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au pus în aplicare […] Citește!

Pitești. Expoziție de cărți fantastice, la Biblioteca Județeană

În perioada 2-30 noiembrie 2026, în holul central al Bibliotecii Județene Argeș, are loc expoziția cu tematică fantasy, „Realism și […] Citește!

Cele patru persoane dispărute de la cabana din Poemi, găsite în siguranță

Familia dată dispărută luni, 2 noiembrie 2026, de la cabana din Poeni, a fost găsită a doua zi, într-un cord […] Citește!

Grupul grec PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa Kotsovolos (Next Gen Retail Services Single Member S.A.) a semnat un acord pentru achiziționarea […] Citește!

trageri

Aplicații militare cu muniție de război în Tulcea

Marți, 3 noiembrie 2026, a început militară din Babadag, urmându-se să se desfășoare în toate zilele lucrătoare ale acestei săptămâni, […] Citește!

Cască în ureche și cameră ascunsă în haine! Cum a încercat un piteștean să fraudeze examenul auto

Incident la Serviciul Permise din Argeș, unde un candidat în vârstă de 29 de ani, din Pitești, a fost prins […] Citește!

Vești importante pentru sistemul energetic al României: Grupul 5 de la Turceni a fost repornit după noua avarie

Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni, singurul rămas în funcțiune în cadrul acestei unități de producție a energiei […] Citește!

SRI își consolidează parteneriatul cu Statele Unite. Noua înțelegere vizează securitatea aviației civile

România și Statele Unite își extind colaborarea în domeniul securității aeriene, după semnarea unui memorandum care permite schimbul de informații […] Citește!

Timiș: O familie cu doi copii mici a dispărut în pădure după o plimbare cu ATV-ul. Mobilizare de urgență într-o zonă cu urși și râpe

Operațiune de căutare în județul Timiș, după ce o familie formată din doi adulți și doi copii de aproximativ trei […] Citește!

Iranul, lovit din nou de forțele americane. Explozii puternice în Strâmtoarea Ormuz, chiar înaintea alegerilor din SUA

Tensiunile din Orientul Mijlociu au crescut din nou după ce Statele Unite au lansat atacuri asupra unor obiective iraniene din […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete