# Clădirea Romtelecom poate avea un… risc seismic de trei milioane de euro. Situată în „Zona 0” a Câmpulungului, fosta clădire a „Poştei Centrale”, actuala clădire a „Romtelecom”, construită în 1968 şi care are la subsol un buncăr antiatomic, este pe cale de dispariţie prin… implozie. Asta după ce, la finele anului 2011, la cererea Romtelecom, experţii au pus pe ea o bulină roşie de „risc seismic clasa I”, mai exact un anunţ ce spune că respectiva clădire poate să cadă la un cutremur de 6 grade pe scara Richter. Devenind astfel singura construcție din Muscel declarată cu risc seismic, pentru a fi pregătită, eventual, de „un tun imobiliar”. Potrivit unor surse de încredere, clădirea din Câmpulung a dispărut de pe listele cu clădirile Romtelecom bune de închiriat (62 numai în Argeş), încă de prin anul 2009, în ciuda faptului că pe atunci avea chiriaşi două societăţi (Estelle şi Banca Transilvania), obligate (în 2012) să-şi mute sediile de „teama” unui eventual cutremur. Mai nou, se aude că Romtelecom ar fi vândut deja clădirea din centrul Câmpulungului către un „investitor” timişorean, interesat să radă „pericolul” de pe faţa pământului şi să pună în loc un… mall. Ce-i drept, și terenul aferent clădirii, circa 3000 mp, este o adevărată mină de aur, specialiştii în afaceri imobiliare evaluându-l la aproximativ trei milioane de euro. Primarul municipiului Câmpulung, Călin Andrei, s-a declarat însă cât se poate de ferm cu privire la acest subiect: „Niciodată nu voi fi de acord cu construirea unui Mall în centrul istoric al Câmpulungului!”. Însă putem vorbi în acest caz de mai multe „precedente”, în care clădiri de patrimoniu au dispărut peste noapte sau de o altă situație, concretizată prin apariţia supermarketului Kaufland pe locul Bazei Sportive Kretzulescu, în plină zonă declarată a fi protejată din punct de vedere arhitectural. Astfel încât nu mai putem spune decât că vom trăi şi vom vedea care va fi soarta clădirii Romtelecom din Câmpulung. (ELECTRO-CUTARE)
articol scris miercuri, 20 martie 2013
Un nou tun imobiliar se pregăteşte la Câmpulung!

Distribuie!
Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB
LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!
Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!
Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB
Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!
Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii
Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!
Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie
Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!
România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională
Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!
Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale
Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!
Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf
Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!
Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța
Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!
Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea
Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!
Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică
Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!
Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate
Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii