Web Analytics
scris vineri, 24.05.2024

Un nou sondaj Eurobarometru privitor la așteptările cetățenilor UE de la alegerile europene

Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard, publicat ieri, arată că europenii doresc ca UE să fie mai puternică și mai independentă.

Un nou sondaj Eurobarometru privitor la așteptările cetățenilor UE de la alegerile europene

EB101

În special, peste trei sferturi dintre europeni (77 %) sprijină o politică de apărare și de securitate comună la nivelul țărilor UE, în timp ce peste șapte din zece cetățeni ai UE (71 %) sunt de acord că UE trebuie să își consolideze capacitatea de a produce echipamente militare. În plus, respondenții consideră că securitatea și apărarea (34 %) reprezintă domeniul prioritar de acțiune pentru UE pe termen mediu, urmat îndeaproape de climă și de mediu (30 %).

Citește și: Mircea Cărtărescu este câștigătorul premiului de la Festivalul Internațional de Literatură din Dublin. Premiul are o valoare de 100.000 euro

În contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, aproape nouă din zece respondenți (87 %) sunt de acord să ofere asistență umanitară celor afectați de război și peste opt (83 %) sunt de acord să primească în UE persoane care fug din calea războiului. Un procent de 72 % din cetățenii UE sprijină sancțiunile economice împotriva guvernului rus și a întreprinderilor și persoanelor fizice din Rusia, iar 70 % sunt de acord să ofere sprijin financiar Ucrainei.

În ceea ce privește percepția asupra situației economiei europene, aceasta s-a îmbunătățit din toamna anului 2023, 47 % din respondenți calificând-o în prezent drept „bună” – cel mai ridicat nivel din 2019. În plus, peste șase din zece cetățeni ai UE (62 %) sunt, de asemenea, optimiști în ceea ce privește viitorul UE.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită