Web Analytics

Un fost deputat din Republica Moldova, reţinut pentru spionaj

de | 20.03.2017 09:36 | Actualitate

deputat moldovaFostul deputat democrat Iurie Bolboceanu din Republica Moldova a fost reţinut într-un dosar penal privind acţiuni de spionaj şi trădare de ţară pentru că ar fi avut legături cu asistentul ataşatului militar al Rusiei în ţară, relatează Unimedia, citând informaţii publicate de portalul Newsmaker.

Potrivit sursei citate, reţinerea a avut loc pe data de 17 martie, atunci când au avut loc percheziţii la domiciliul acestuia.

Nu este clar statutul fostului deputat dar în decizia Procuraturii din 25 februarie 2017 de efectuare a unor percheziţii este indicat că dosarul a fost iniţiat încă în vara anului 2016 în baza articolulului 337 – „Trădarea de Patrie”, şi articolul 338 – „Spionaj”, mai scrie presa moldoveană.

Potrivit menţiunilor, Bolboceanu ar fi avut legături cu asistentul ataşatului militar al Rusiei în Republica Moldova, Alexandr Grudin. În decizie se arată că, în timpul întâlnirilor, Grudin şi Bolboceanu „luau măsuri stricte de precauţie”, informează Mediafax.

M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii