Web Analytics

Un elev de la „Lipatti” a adus Piteştiului locul II la Olimpiada naţională de arhitectură

de | 16.01.2020 13:08 | Actualitate

Sorin Andrei Gherghina a adus Piteștiului și liceului unde s-a pregătit locul doi la Olimpiada națională de arte vizuale și arhitectură, care s-a desfășurat la București, anul trecut. Au participat la competiția națională peste 500 de elevi de la liceele cu profil de artă din țară. Au fost două secțiuni, respectiv desen și arhitectură, probele desfășurându-se în două zile diferite, în fiecare zi concurenții alocând câte șase ore fiecărei lucrări, prima probă – natură statică și cea de-a doua constând în schițarea unui loc de joacă în graffiti.

A ales profesia care îl apropie pe om de stele

L-am găsit pe Sorin în clasa lui de la „Dinu Lipatti”, în corpul A, de pe str. Pătrașcu Vodă, acolo unde au loc cursurile de cultură generală, împreună cu colegii lui de la XII-a C. O înconjuraseră pe diriginta lor care le îndrumă pașii în artă și în viață, Anca Giura. Cam 20 din 24 dintre ei vor să se facă arhitecți, ne-a mărturisit profesoara și coordonatoarea lor, ceilalți trei au ales pictură, științe politice, unul sport și un altul ASE. Sorin a ales să dea admitere, în această vară, la Institutul de Arhitectură ”Ion Mincu” și se pregătește intens pentru asta, chiar și șase ore într-o zi, în afara orelor de școală. O să vă mirați, dar nu petrece deloc timpul la calculator, nici nu are unul. Are un play station, pe care l-a cam abandonat în ultimul timp. Este, în schimb, un mare amator al ieșitului în aer liber, pe bicicletă. „Îmi place să ies, să văd lumea”, spune puștiul, zâmbitor. Și poate, într-un viitor nu prea îndepărtat, o va și schimba… în bine. Este elev al Liceului „Dinu Lipatti” din clasa a V-a, dar a oscilat la început între a urma cariera de polițist și cea de arhitect. În clasa a opta a decis să urmeze lunga cale spre meseria care, dacă e făcută cu responsabilitate, îl apropie pe om de stele.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii