Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a fost prezent, alături de Alina Nicolau, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri, pe Drumul Județean 704E Bascovele – Ursoaia din comuna Cotmeana. Lucrările la acest drum, de 4,5 km lungime, au fost finalizate. Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Argeș prin Regia de Drumuri, fiind vorba despre un proiect finanțat din bugetul CJ Argeș și dintr-un credit bancar. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 19,6 milioane lei, cu TVA, în această sumă intrând și proiectarea și asistența tehnică, potrivit unui comunicat de presă al CJ Argeș.
Au fost realizate și accesul la proprietăți, un zid de sprijin de 20 m lungime, șase podețe noi, plus repararea altor 16 existente, șanțuri betonate, rigole carosabile și parapet metalic semigreu. „A fost o lucrare complexă care a necesitat lucrări de artă costisitoare. Aici sunt fonduri atât din bugetul local al Consiliului Județean Argeș, cât și dintr-un împrumut pe care Consiliul Județean l-a făcut pentru a duce la bun sfârșit acest drum ce poate fi o alternativă la ceea ce înseamnă drumul național Pitești – Râmnicu Vâlcea. Capacitatea noastră de a face cât mai multe drumuri ține și de puterea financiară pe care o avem la un moment dat, de banii pe care îi putem investi ținând cont de faptul că noi, cei din Consiliu Județean, avem și alte investiții în derulare în ceea ce înseamnă cultură, zona de protecție socială și spitale. Cu speranța că și anul viitor vom fi capabili să alocăm o sumă cât mai mare din bugetul consolidat al județului Argeș, sperăm să avem forța să facem cât mai multe drumuri la nivel european în județul Argeș, așa cum am făcut în ultimii trei ani” – a spus președintele Ion Mînzînă.
M.S.
Citește și Ion Mînzînă salută noile obiective inaugurate de primarii din Mioveni şi Şuici
Citește și Argeș. Președintele Ion Mînzînă, în inspecție pe șantierele unor drumuri județene
Drumul Pitesti-Babana-Cocu pune in pericol siguranța circulației.
Trebuie sa faci slalom printre gropi sa nu iti rupi masina.
Pista de biciclete intre drum si liziera padurii cand vedem?
El nu este o prioritate pentru CJ Argeș ?
Drumul a fost semnalizat rutier săptămâna trecută.
Nu trebuia inainte asfaltat?
Risipa de bani.
Si de viziune
Avem printre cele mai proaste drumuri din tara în jud. Argeș.
Și romanii făceau și aveau drumuri mai bune ca cele din Argeș pai nu va este mai rușine mincinoșilor sa spuneți ca se asfaltează c de arges rm valcea și voi doar l ați petecit neseriosilor