Web Analytics
scris vineri, 12.04.2024

Un doctor în fizica plasmei, cercetător la Boston, are amintiri din tinereţe cu primarul Piteştiului: „Pe Cristi Gentea l-am cunoscut în facultate. Era un student eminent şi un foarte bun fotbalist”

Costel Biloiu, piteștean de origine, este unul dintre „creierele” României care a ales să părăsească țara pentru o viață mai bună. Are 64 de ani, e doctor în Fizica Plasmei și, de mai bine de două decenii, a lucrat prin diferite părți ale lumii, în Germania, în Japonia și în Statele Unite ale Americii, în prezent fiind cercetător științific într-o companie din Boston. S-a întors pentru câteva zile la Pitești, la mama sa, și așa am aflat, de la dumnealui în persoană, că a fost coleg de facultate și un timp la IRNE cu un alt „creier”, care însă a ales să rămână în țară: Cristian Gentea. Care e povestea lui Costel Biloiu, cum era în tinerețe actualul primar al Piteștiului și ce ar trebui să știe tinerii deștepți care-și caută de lucru în străinătate, despre toate acestea citiți în cele ce urmează.

Un doctor în fizica plasmei, cercetător la Boston, are amintiri din tinereţe cu primarul Piteştiului: „Pe Cristi Gentea l-am cunoscut în facultate. Era un student eminent şi un foarte bun fotbalist”

Absolvent al Liceului „Bălcescu” din Pitești, doctor în Fizica Plasmei

Costel Biloiu a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești (Colegiul Național „I.C. Brătianu”) în 1979, la clasa profesoarei Eugenia Minasian. „Am fost student la Facultatea de Fizică, secția Fizică Tehnologică, și acolo l-am cunoscut pe Cristi (Cristian Gentea – n.a.), care e mai mic decât mine cu doi ani. După absolvire, am luat repartiție la Pitești, am fost doi ani la IRNE, apoi m-au luat la catedră, la Facultate; am fost asistent la Catedra de Optică, Spectroscopie, Plasmă și Laseri a Facultății de Fizică din Universitatea București. De acolo am plecat în mai multe locuri. Am lucrat și pe la Universitatea din Essen, în Germania, și la Hokkaido University, în Japonia, doi ani, după care la West Virginia University, în SUA, și, în fine, sunt la compania „Applied Materials”, cu sediul central în Santa Clara, California; e cea mai mare companie de produs aparatură pentru industria de semiconductori. Sunt cercetător științific acolo, din 2006, și cred că o să ies la pensie de la ei.
Am uitat să menționez că am obținut doctoratul în Fizica Plasmei, în anul 1999, cu o teză despre Arcul Thermoionic în Vid, sub conducerea regretatului academician Ioan Iovitz Popescu”
– ne-a spus dl Biloiu.

„Cristi a fost printre cei cu repartiție dublă. Era repartiția pentru oameni deștepți”

Pe Cristian Gentea l-a cunoscut în facultate, „când eram deja student în anul III. Ei erau o grupă de argeșeni. Erau și foarte buni sportivi: Cristi era un foarte bun fotbalist, iar cel cu care stătea în cameră, Dragoș Glonțescu – un foarte bun rugbist. Erau și studenți foarte buni. Facultatea asta era printre primele din țară, la același rang cu Electronica, Automatica. Nu era fizica pură, era fizica tehnologică. Se intra cu medii de la 7,50 în sus. Era foarte dificilă, facultate tare. Să vă dau câteva exemple: Mecanică cuantică, Electrodinamică, Fizică statistică; deci, discipline de-astea…
Pe vremea aia erau două feluri de repartiții. Pentru oamenii deștepți, care terminau printre primii 5-10, erau așa-numitele repartiții duble, pentru că orașele mari erau închise. Și atunci se făceau trei ani în producție, după care puteai să intri într-un oraș mare. Și Cristi a fost printre cei cu repartiție dublă, deci a fost student eminent. Dar nu numai asta. Repet, era și foarte bun sportiv, și foarte bun organizator. De-aia eu zic că Piteștiul e binecuvântat să aibă primar un astfel de fiu al urbei, să conducă. Și am văzut și eu prin oraș acum că s-au schimbat lucrurile, enorm, adică e plăcut să te plimbi pe centrul ăla, e mai curat, da, îmi place ce a făcut ca primar aici.

Citește și Cristian Gentea: „Am plecat de la un buget de 100 milioane de euro în 2021 şi acum depăşim 200 milioane de euro”

Citește și Istoricul Pădurii Trivale (5). În 1940, pădurea-parc Trivale nu întrunea condiţiile cerute de lege pentru a fi declarată monument al naturii (arie protejată)

„A ajuns directorul securității nucleare. Din poziția aia a intrat el în politică”

Când a venit la IRNE, cu seriozitatea lui și cu faptul că era foarte bine pregătit, a ajuns să fie directorul securității nucleare. Deci, o poziție de invidiat, ca să zic așa. Din poziția aia a intrat el în politică. Deci, el e în primul rând un bun profesionist și apoi are celelalte calități, de conducător.
Îmi povestea un prieten, care, incognito, i-a scris, i-a raportat o problemă, una minoră, că salariații de la Bazin nu primeau zile libere, ceva de genul ăsta, și a rămas surprins că omul i-a răspuns. I-a spus că nu cunoaște problema, dar că se va interesa și… într-o săptămână a rezolvat. «Fantastic! – a zis omul – nici nu mă așteptam să-mi răspundă, d-apăi să rezolve problema. E un om de cuvânt»”.

„Poate cea mai mare pierdere a țării a fost aurul gri, materia cenușie, care a plecat”

Costel Biloiu a plecat din 2000 în străinătate. De ce? „Dădeam meditații la greu și nu reușeam nici măcar să iau pamperși la copil”. Ce părere are el despre tinerii care pleacă să muncească în alte țări? „Ideea ar fi dacă tinerii s-ar și întoarce cu ce au învățat acolo, să vină aici să aplice. Cel puțin în specialitățile astea tehnice, ca să zic așa. Poate cea mai mare pierdere a țării – că am pierdut industrie, am pierdut bogății ale solului, subsolului – a fost aurul gri, materia cenușie, care a plecat. În ‘89-‘90, atunci, eram o generație tânără, bine pregătită, poate un pic mai mult ne-ar fi trebuit practică, dar din punct de vedere teoretic eram foarte bine puși la punct. Deci, să fi dus țara asta mai departe, dar a venit ruptura asta și… Ca în orice problemă, ca în matematică, orice discontinuitate nu e bună.
Au mai rămas oameni buni, nu contest. Gena e acolo, câștigă olimpiade și așa mai departe, dar sunt din ce în ce mai puțini; deci, nu știu dacă mai au masa critică, de oameni deștepți și dedicați, și să împingă țara înainte. Acum, absolvenți de Bioterra, de mai știu eu ce alea, gata, au făcut facultăți pe la 40 de ani. Nu, dom-le, facultatea se face când trebuie; la 25 de ani ai terminat-o și atunci, când ai putere de muncă, până pe la 45 de ani, să produci ca lumea”
– ne-a spus Costel Biloiu.

Citește și Veşti bune pe linia sănătăţii. Primarul Cristian Gentea: „Vor fi construite două noi dispensare în Piteşti!”

Citește și O nouă creşă în Piteşti. Primarul Cristian Gentea: „În septembrie 2024, o vrem funcţională!”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...