Lipsa medicilor la Spitalul Câmpulung provoacă tragedii
Luna trecută a fost suspendată activitatea Secției Cardiologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung, după ce singurul medic specialist disponibil a demisionat. Deja condițiile nu mai permiteau asigurarea liniei de gardă în domeniu, iar lipsa doctorului a dus și la imposibilitatea efectuării de consulturi și internări în Spital. Garda a fost preluată, ca și în cazul altor secții și compartimente cu deficit de medici, de către Unitatea de Primiri Urgențe. Iar lipsa unui doctor pe specialitate a dus deja la o tragedie. Un bărbat a murit pe 3 iulie, din cauza unor probleme cardiace, în timp ce era transportat la un spital din Pitești.
Marinel Ș. a acuzat dureri în piept și lipsa oxigenului în noaptea de 2 spre 3 iulie. A apelat singur numărul de urgențe, ambulanța a venit repede, l-a dus la Spitalul Câmpulung și i s-au făcut teste și analize. Ce s-a întâmplat mai departe povestește fiica acestuia:
„După două ore jumătate de așteptare a rezultatelor de la analize, ne-am pierdut răbdarea, iar asistenta s-a dus și a sunat la laborator, unde nu i s-a răspuns la telefon, a mai încercat, iar ultima dată când a sunat, i-a transmis unui coleg, tot asistent, exact așa: «mi-au închis telefonul în nas, cred că i-am trezit din somn». După toate acestea, au venit rezultatele la analize, unde s-a comunicat că TROPONINA a ieșit negativă. (Proteina cu origine exclusiv CARDIACĂ), dar în același timp i se făceau EKG-uri pe bandă rulantă, unde se depistau doar erori, nu se citeau valorile acestora.
Citește și Un alt scandal la Spitalul Câmpulung. Singurul medic diabetolog e pe picior de plecare
Atunci medicul (care nu era CARDIOLOG), a făcut legătura cu Spitalul Județean Argeș (după 3 ore de stat în Câmpulung, iar tatăl meu fiind STABIL, vorbea coerent, râdea și glumea cu tot personalul etc), când mama a întrebat «ce se întâmplă? E grav?», i s-a spus că îl trimite la Pitești la un control de rutină, să-l consulte și un cardiolog de acolo. Eu împreună cu mama am plecat cu mașina personală în spatele ambulanței. Ajungem la Piscani, înainte de sensul giratoriu de intrare pe 4 benzi, și am văzut ambulanța staționată pe partea dreaptă. Am coborât într-un suflet, iar tata era în stare aproape critică. S-a zbătut multe minute, a făcut spume la gură și a scuipat sânge (de față cu noi), striga că nu mai are aer și că medicii îl omoară. Atunci, aceștia au sunat Piteștiul și i-au trimis medic cardiolog pe o alta ambulanță să vină la fața locului. Când acesta a ajuns, după minute în șir de DURERI ȘI CHIN, ne-au închis ușile și l-au resuscitat aproape 60 min. La ora 08:12 minute dimineața, TATĂL MEU ERA MORT ÎN AMBULANȚĂ!”
„Faceți ceva cu SPITALUL MORȚII DIN CÂMPULUNG!”
Familia este devastată de cele întâmplate. Și sunt întrebări care își așteaptă răspunsul. ”Vă rog frumos, haideți să facem ceva cu SPITALUL MORȚII DIN CÂMPULUNG!”, spune fiica bărbatului mort la doar 53 de ani.
În cauză au început deja cercetări. Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului, medicul Andrei Aron, ne-a declarat că a fost demarată o anchetă internă, dar s-a deschis și dosar penal.
Cătălin I. Butoiu
Citește și Încă un blocaj la Spitalul Câmpulung: activitate suspendată la Cardiologie
0 Comentarii