Web Analytics

UN ARGEȘEAN S-A ÎNSCRIS PE ULTIMA SUTĂ DE METRI ÎN CURSA PENTRU PRIMĂRIA CAPITALEI

de | 20.08.2020 08:23 | Politica si Administratie

Actorul Florin Călinescu a intrat pe ultima sută de metri în cursa pentru Primăria Capitalei. Candidatura sa din partea Partidului Verde a fost înscrisă la Biroul Electoral Central marți, în ultima zi când se mai puteau face înscrieri, a anunțat prim-vicepreședintele acestui partid, Cristian Vlad Soare.

În anunțul publicat pe pagina de Facebook a Partidului Verde, Cristian Vlad soare a „devoalat” tema campaniei electorale a candidatului Florin Călinescu: un proiect pentru o Capitală „green și smart”.

„Am reușit! Florin Călinescu intră în cursa pentru Primaria Capitalei. Avem un proiect unic, pe care niciun alt partid nu și-l va asuma: București-Ilfov o singură comunitate, o administrație suplă, modernă, un nivel de viață urbană ridicat așa cum merita cea mai puternică comunitate din Estul Europei. Avem nevoie de proiecte GREEN și SMART! Împreună construim Metropola Verde București-Ilfov!”, a scris marți seara Vlad Soare pe contul său de Facebook.

Florin Călinescu a anunțat anul trecut că a intrat în politică. Celebrul actor a înființat Partidul Verde, al cărui președintele este, și a spus că este în căutarea tinerilor pe care dorește să-i crească. „Partidul Verde nu e stânga, nu e de centru-stânga și nu va face niciodată vreo alianță cu PSD”, a declarat atunci Călinescu.

Printre cei care şi-au depus candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti se numără Gabriela Firea (PSD), Traian Băsescu (PMP), Nicuşor Dan – candidatul unic al Dreptei (susţinut de PNL şi Alianţa USR-PLUS), Ioan Sîrbu – Pro România, Ilan Laufer de la Platforma Social Liberală (PSL), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) şi Viorel Cataramă, liderul partidului Dreapta Liberală.

Reamintim că, cunoscutul actor și om de televiziune, Florin Călinescu, are de foarte mulţi ani o proprietate  în Argeş, la Băbana, acolo unde şi-a ridicat o frumoasă vilă, în jurul căreia şi-a creat o gospodărie îngrijită. Actorul este legat de comuna argeşeană, prin părinţii săi, tatăl său fiind născut în Băbana, şi pe aici şi-a petrecut şi o parte din copilărie.

Antoniu Neguţ

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii