Web Analytics
scris joi, 23.05.2024

Un angajat al Protecţiei Copilului, acuzat că ar conduce o reţea de prostituţie

Un angajat al Protecţiei Copilului este acuzat că ar conduce o reţea de prostituţie. Acuzațiile au fost făcute de Vişinel Bălan, fost vicepreşedinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA). Ministrul Familiei, Natalia Intotero, şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Rareş-Petru Achiriloaie, au anunțat că trimit echipe de la Corpul de control la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, în urma acuzațiilor că ar exista o reţea de prostituţie care ar fi condusă de un angajat al DGASPC, iar mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual, transmite News.ro.

Un angajat al Protecţiei Copilului, acuzat că ar conduce o reţea de prostituţie

Potrivit celor comunicate public de către Primăria Sectorului 4, autoritatea locală a înaintat, încă din luna decembrie 2023, o sesizare către Secţia 15 Poliţie care, ulterior, a fost direcţionată către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru investigarea situaţiei semnalate şi pentru dispunerea măsurilor legale în regim de urgenţă.

Citește și: Instanța a decis. Primarul Georgescu poate să-și exercite funcția

Conform celor precizate de reprezentanţii Primăriei Sectorului 4, demersul a fost efectuat ca urmare a unor sesizări primite din interiorul DGASPC Sector 4, dar şi din partea unor reprezentanţi ai societăţii civile. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 au transmis, cu privire la existenţa unei reţele de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC şi mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamente care ar aparţine acestei instituţii, că DGASPC Sector 4 a sesizat poliţia, încă din luna decembrie a anului trecut, iar sesizarea a fost direcţionată ulterior către DIICOT pentru a investiga situaţia semnalată şi pentru a dispune măsurile legale în regim de urgenţă.

Reţea de prostituţie în Sectorul 4, condusă de un angajat al DGASPC

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Vişinel Bălan a reclamat, miercuri, existenţa unei reţele de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC. Mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamente care ar aparţine acestei instituţii. Bălan susţine că are „suspiciuni grave de reţea de prostituţie condusă de un angajat D.G.A.S.P.C., totodată un angajat a fost pontat mai bine de 4 ani deşi acesta nu a trecut pe la muncă”. „Mai multe minore ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamentele gestionate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4. Suspectăm existenţa unei reţele de prostituţie în căsuţa de tip familial Cavalerie. Copiii abandonaţi sunt ţintele directe ale abuzurilor sexuale”, a mai transmis fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Citește și: Circ în Consiliul Local Pitești. „Dacă am putea să tăiem bilete, cred că am face și bani”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Pieton omorât în Argeș

Un accident cu victimă a avut loc pe DN 73, în comuna Stâlpeni. Un bărbat a murit după ce a fost...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită