Web Analytics
scris duminică, 13.05.2018

Uciderea unei căprioare prin ruperea gâtului este încadrată doar la …. „braconaj”

braconierbarla

Uciderea unei căprioare prin ruperea gâtului este încadrată doar la …. „braconaj”

Uciderea barbară a unei căprioare de către un bărbat din Bârla este încadrată de către Poliția Argeș la „braconaj”. În urmă cu câteva zile, Jurnalul de Argeș a publicat un material video în care un individ, braconier, și-a asmuțit câinii asupra unei căprioare. În timp ce ogarii smulgeau bucăți de piele din căprioară, individul i-a sucit gâtul de câteva ori, cu intenția de a o ucide. Fapta de o cruzime diabolică s-a petrecut pe fondul de vânătoare Bârla, județul Argeș. Poliția s-a autosesizat și, a doua zi, bărbatul de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Acum, el este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile. Fapta sa a fost încadrată doar la „braconaj”.

Federația Națională pentru Protecția Animalelor a trimis un comunicat de presă în care își exprimă nemulțumirea față de acest aspect, menționând că fapta individului nu reprezintă doar braconaj, ci un cumul de infracțiuni.

„În conformitate cu legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, braconajul reprezintă vânătoarea exercitată fără respectarea legii. Desigur, prima parte a acțiunii este braconaj, însă modul barbar de schingiuire și ucidere a animalului de către individ nu reprezintă nicicum o „vânătoare ilegală”, ci o faptă de cruzime față de animale. În acest sens, FNPA a transmis o sesizare la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, precizând că încadrarea faptei trebuie să se facă inclusiv în baza legii cadru 205/2004 privind protecția animalelor (republicată în 2014).

Conform acestei legi, „omorârea animalelor, cu intenție”, „maltratarea și schingiuirea animalelor” reprezintă cruzimi față de animale și, în conformitate cu art. 25 alin. (1) lit. a) și e), sunt infracțiuni sancționabile cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Considerăm, așadar, că fapta individului reprezintă un cumul de infracțiuni, iar comportamentul individului impune o monitorizare specială”, a transmis Carmen Arsene, președinte Federația Națională pentru Protecția Animalelor (FNPA), într-un comunicat.




Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...