Irod avea, totuși, o motivație: își punea la păstrat tronul, coroana și puterea. Și nu a făcut-o decât o singură dată. Și a dat poruncă să se taie numai copii de parte bărbătească. Și numai de la doi ani în jos. Anume ca să ucidă pe Pruncul Hristos.
Nu văd pe nimeni în țara asta care să-și teamă puterea de un copil născut sau încă nevenit pe lume. Și aș putea să jur că nimeni nu a ordonat să fie înjunghiați în inimă prunci fără de număr. Toți guvernanții, liderii de partide, parlamentarii, președinții din tranziție sunt curați ca lacrima din acest punct de vedere. Ca lacrima pe care nu au plâns-o. Pentru că nu s-a întâmplat cu moștenitorii lor. Și de ceilalți nici nu au aflat. Deși le-au fluturat pe la urechi câteodată vești din statistici care glăsuiau că România mai deține încă un record în Europa, cel la capitolul mortalitatea infantilă. Și încă unul, legat de el, cel al sporului negativ al populației. Dar așa ceva nu avea darul nici să-i bucure, nici să-i întristeze. Asta e situația! Ninge, plouă, bate vântul, nu putem stăpâni noi natura chiar dacă ne aflăm în fruntea bucatelor…
Oameni suntem și noi. Deocamdată să avem grijă de ale noastre. Să ne punem familiile la adăpost. Neamul. Clanul. Pe cât mai multe generații.
În rest, fiecare cu soarta lui. Că niște copii au ars în incubator, nu e vorba decât de un incident. Puteți să-i spuneți și accident. S-a făcut o anchetă. S-a deschis un proces. S-a dat o sentință – ce mai vreți? Circumstanţe atenuante. Numărul redus de personal. Nimeni nu poate să fie în două locuri dintr-o dată. Nici măcar o asistentă medicală. Este o lege fundamentală a fizicii. Valabilă cel puțin până când această cocoană va pune la punct translația.
Și de ce ar trebui să se simtă vinovat vreun mare potentat pentru pruncii de-abia născuți, lăsați dezbrăcați în ger, sugrumați, înăbușiți în pungi și aruncați în tomberoane? Poliția le caută pe mamele criminale, justiția lucrează, închisorile au porțile deschise spre interior și gratii la ferestre.
Se mai vorbește și de trafic de copii pentru transplant de organe, dar așa ceva nu este receptat decât ca un zvon în augustele urechi ale conducătorilor. Nimeni nu leagă aceste întâmplări de starea socială. De faptul că o mare parte a populației se află sub pragul sărăciei. Că mamele care poartă gestația, flămânzite nu pot da naștere la copii sănătoși. Că acești copii, la rândul lor subnutriți, vor fi tarați, handicapați, cu speranța de viață diminuată. Laptele și cornul, afaceri bănoase, câștigate în licitații, nu-i poate salva.
Dar câți dintre aceștia ajung în secții medicale speciale, în clinici universitare? Acolo întâlnim copii din familii mai educate, cu ceva stare materială, dar nu cu posibilități de a plăti investigații și tratamente foarte costisitoare. Dar casele de asigurări își deschid seifurile foarte rar pentru ei.
E vorba aici de copii
cu malformații congenitale sau dobândite la inimă sau alte organe, afecțiuni care se pot rezolva numai în străinătate, cu costuri insuportabile pentru familie. Și atunci începe apelul la mila publică. Cerșetorie. Pe televiziuni. În ziare. Pe internet. Câteodată, chiar se pot strânge sumele necesare. Viena. Franța. Israel. Dar de ce nu și în țară? Nu ne-ar trebui decât niște săli de operație, aparatură, instrumente, instalații adecvate, materiale speciale, terapie intensivă și niște paturi în saloane. Le avem. Ar mai fi nevoie și de medici specialiști. Avem oferte din elita mondială. Asistente se pot găsi câte vrei. Instalațiile și aparatura, celelalte dotări încep să se degradeze și să se uzeze nefolosite. Complexul nu poate să funcționeze pentru că – vă vine să credeți? – nu a sosit încă aprobarea de la Ministerul Finanțelor pentru încadrarea asistentelor. Un an și jumătate nu a fost destul de străbătut acest drum. Actualul ministru, marele reformator în sistemul sanitar, cu modificări pe care le propune până la sfârșitul secolului, ne informează, imperturbabil, că o parte dintre copiii aceia, care ar putea fi operați aici, sunt trimiși în străinătate. Atâția pentru câți se pot strânge bani de ici, de colea. Dar calculele reci arată că oricum într-o sumă chiar mai mare decât s-ar fi cheltuit în țară dacă secția aceea ar fi funcționat. „Și cu ceilalți copii ce e de făcut?” „Nimic altceva – zice Măria Sa – decât să fie trecuți în evidența mortalității infantile!”. Bineînțeles din cauze naturale. Nimeni nu i-a înjunghiat, nimeni nu i-a asasinat. N-a lipsit decât un simplu act…
Ați auzit dumneavoastră să se facă o anchetă parlamentară pe această temă? Să fie o ședință specială de guvern? Să fie sesizată procuratura? Să se sesizeze din oficiu? Să înceapă un proces în justiție? Chiar de ar fi vorba de un singur copil, crima este evidentă. Dar au fost zeci. Poate sute. Și alții, și mai mulți, vor porni pe același drum…
Domnii demnitari, de toate rangurile, își vor păstra demnitatea neștirbită. Nimeni nu a poruncit să fie uciși pruncii ca să-și păstreze și să-și consolideze ei poziția. Și nici nu a făcut-o cineva cu mâna lui. Nimeni nu este pe post de Irod. Și pentru noi nu mai există Egiptul spre care se îndrepta Iosif cu asinul de funie.
Din toate, nu mai rămâne decât cinismul domnului ministru. Și cinismul întregii puteri, indiferent de culoare politică și de timpul succesiunii, pe tot parcursul tranziției. Pentru că această întâmplare care pune în pericol siguranța statului nu este singulară!…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii