# 40 de ani de la ieşirea din scenă a celui care a scris “Titanic Vals”. În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, Editura Ars Docendi, din cadrul Universităţii Bucureşti, a lansat duminica trecută, cu mult fast, ediţia anastatică a volumului „Vitrinele Toamnei”, de Tudor Muşatescu, prilejuită de cei 40 de ani trecuţi de la “ieşirea din scenă” a cunoscutului dramaturg, poet, prozator şi umorist câmpulungean. Totodată, a fost vernisată şi o miniexpoziţie dedicată ilustrului omagiat. Invitat special a fost chiar fiul dramaturgului, actorul Bogdan Muşatescu, care, alături de gazda evenimentului, directorul editurii Ars Docendi, Ioan Crăciun, au reamintit tuturor celor prezenţi (actori din cadrul Teatrului Naţional şi ai vechilor familii din Câmpulung), că Tudor Muşatescu şi-a lăsat o vizibilă amprentă în literatura românească. Potrivit istoriei muşatesciene, primul volum publicat în oraşul natal, Câmpulung Muscel, în anul 1926, a fost unul de versuri, respectiv „Vitrinele toamnei”. Acesta a fost motivul pentru care, la împlinirea a 40 de ani de la “ieşirea sa din scenă”, s-a ales ca omagiul să-i fie adus în rima unora dintre primele sale versuri. „E foarte ciudat că fiul se simte bătrân! Sunt 40 de ani de când tata a plecat şi sigur că e o notă de duioşie, de melancolie, de aducere aminte. Cartea lansată astăzi este, datorită domnului Ioan Crăciun, încă o dovadă că nu a fost uitat, în special de musceleni. Eu cunosc bine Câmpulungul, dar de câte ori revin, intru într-un decor în care nu mai sunt personajele pe care eu le-am cunoscut. A rămas numai decorul, care este gol. Câmpulungul este un oraş pensionar!”, ne-a declarat actorul Bogdan Muşatescu. (I. ŞTEFAN)
articol scris joi, 25 noiembrie 2010
Tudor Muşatescu, omagiat la târgul Gaudeamus

Distribuie!
Dacia se pregătește să lanseze Hipster, micro-SUV-ul electric inspirat aproape integral din concept. Primele imagini ale versiunii de serie au apărut
Dacia este tot mai aproape de lansarea versiunii de serie a conceptului Hipster, cvadriciclul electric prezentat în premieră anul trecut. […] Citește!
FC Argeș – Csikszereda 1-0
Confruntarea FC Argeș- Csikszereda a deschis etapa a treia din Superliga. Cu moralul refăcut în urma victoriei cu Petrolul, de […] Citește!
În atenţia Î.P.S. Calinic. O troiţă spre pomenirea Bisericii Schitului Buliga din Piteşti
Biserica „Sfântul Nicolae” din Pitești nu a fost primul ori singurul lăcaș de cult demolat din Pitești. Petrecută în 1962, […] Citește!
Amalia Ghigoarță s-a retras din gimnastică la doar 19 ani. Fosta olimpică a României, obligată să renunțe după o nouă accidentare gravă
Gimnastica românească pierde una dintre cele mai promițătoare sportive ale noii generații. Amalia Ghigoarță, componentă a echipei României la Jocurile […] Citește!
România, cu șapte echipaje calificate în finale la Europenele de canotaj de la Varese. Alte două ambarcațiuni vor lupta în semifinale
România a avut un debut excelent la Campionatele Europene de canotaj de la Varese, reușind să califice șapte echipaje în […] Citește!
Un pas important pentru sprijinirea sistemului medical din Argeș!
Împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, administratorul public Cristian Puiu, deputatul Remus Mihalcea și reprezentanții […] Citește!
Pitești: S-a pus cu toporul pe mobilier. A fost reținută
În ziua de 30 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un […] Citește!
Argeș: Sancționat contravențional pentru transport de lemne fără acte de proveniență
În ziua de 30 iulie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat de 29 de […] Citește!
Lovitură pentru site-urile ilegale de jocuri de noroc: ONJN a blocat aproximativ 800 de platforme
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) își extinde lista platformelor de jocuri de noroc care operează ilegal în România. […] Citește!
Schengen, sub presiune! Franța înăsprește controalele la granița cu Spania
Franța își consolidează controalele la frontiera cu Spania după intrarea unui număr uriaș de migranți în Ceuta, exclava spaniolă din […] Citește!
Bulgaria scumpește vinietele cu 30%! Cât vor plăti românii care merg spre Grecia
Șoferii români care aleg Bulgaria pentru vacanță sau o traversează în drum spre Grecia și Turcia trebuie să își refacă […] Citește!
A început Postul Sfintei Marii 2026. Cât durează, când este dezlegare la pește și ce reguli trebuie să respecte credincioșii
Postul Sfintei Marii 2026, cunoscut în calendarul ortodox drept Postul Adormirii Maicii Domnului, a început vineri, 31 iulie 2026. Este […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public
Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!
Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative
Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!
Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război
Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!
Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare
După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!
Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung
Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!
Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut
A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!
Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană
A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!



























0 Comentarii