Președintele american Donald Trump afirmă că Washingtonul și Teheranul se află în negocieri pentru a pune capăt războiului. Potrivit acestuia, Iranul ar fi mai deschis dialogului decât în trecut, însă nu există încă un acord. În același timp, liderul american avertizează că orice atac asupra militarilor SUA va fi urmat de represalii, potrivit Realitatea PLUS.
Citește și Un tren Regio a luat foc în Gara Timișoara cu un minut înainte de plecare
Trump a vorbit despre stadiul negocierilor și despre modul în care percepe disponibilitatea Teheranului de a ajunge la o înțelegere. Deși consideră că există o schimbare de ton din partea Iranului, subliniază că procesul nu garantează un rezultat final.
„Într-un fel, trebuie să ajungă la o înțelegere, dar suntem în discuții cu ei. Cred că sunt serioși. Cred că sunt, de departe, cei mai serioși pe care i-am văzut până acum, dar asta nu înseamnă că noi vom ajunge la un acord. Vom vedea ce se va întâmpla, dar întotdeauna prefer această alternativă.
Care este punctul de cotitură care vă va determina să luați decizia?
Păi, nu vă pot spune asta acum, suntem în discuții cu ei. Așa că știi, poate că nu va exista un punct de cotitură, iar poate că va exista. Suntem gata de acțiune. Uite, suntem pregătiți și gata de acțiune. Suntem gata de acțiune, dar purtăm discuții cu ei. Așa că poate va exista, poate nu va exista un punct de cotitură.”


























0 Comentarii