Web Analytics

Trimis în judecată pentru trafic de influență. A primit bani pentru a interveni în vederea promovării examenului auto

de | 30.09.2020 12:34 | Actualitate

Un argeșean a fost trimis în judecată pentru trafic de influență după ce a pretins și primit 300 de euro pentru a interveni în vederea promovării examenului de obținere a permisului de conducere. Fapta s-a petrecut în luna noiembrie 2019.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a finalizat urmărirea penală şi a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui inculpat (persoană fără calitate specială), în vârstă de 29 de ani, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influenţă.

În fapt, la data de 03.11.2019, inculpatul a pretins unui denunțător suma de 300 de euro, pe care, la data de 06.11.2019, a si primit-o de la acesta, lăsându-l să creadă că ar avea influenta asupra unui funcționar public din cadrul S.P.R.P.C.I.V. Argeș, în schimbul promisiunii că îl va determina pe funcționar să-l ajute să promoveze proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

În cauză, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Argeș au desfășurat acte de urmărire penală, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și, urmare a probatoriului administrat, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul de presă trimis de Serviciul Județean Anticorupție Argeș.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii