Web Analytics

Tricoul purtat de Nicolae Dobrin la Echipa Națională se întoarce în Pitești

de | 30.03.2022 17:57 | Actualitate, Sport

În perioada 2-15 aprilie, Galeria comercială Pitești Retail Park / Auchan Bradu găzduiește expoziția TRICOURI DE LEGENDĂ, o colecție de peste 70 de tricouri purtate de jucătorii Echipei Naționale de fotbal în ultimii 50 de ani. Unele dintre acestea au făcut parte din echipamentul cu care Generația de Aur a ieșit în teren la Campionatele Europene sau Mondiale. Printre exponate se numără și tricoul purtat de Nicolae Dobrin la echipa națională, unul dintre cei mai buni fotbaliști români din istorie a cărui întreagă carieră este legată de clubul FC Argeș.

Vernisajul expoziției are loc sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 12.30, în prezența invitaților speciali Miodrag Belodedici, primul fotbalist din lume care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite și care a adunat 55 de selecții în echipa națională pentru care a marcat și 5 goluri și managerul general al FC Argeș, Jean Vladoiu, care a îmbrăcat tricoul echipei reprezentative de 28 de ori și a marcat două goluri. Iubitorii fotbalului vor putea obține autografe de la cei doi mari fotbaliști de legendă și vor avea parte și de alte surprize.

Citește și Conflict pe viaţă şi pe moarte la AJVPS Argeş

Alături de exponatele din colecția Romanian Football Legends, vor fi expuse și articole istorice din Colecția FC Argeș. În cadrul evenimentului de deschidere, iubitorii de fotbal și nostalgicii vor putea retrăi momente emoționante din meciuri memorabile, descoperind tricourile purtate de jucători legendari, care au făcut istorie în Echipa Națională, precum Nicolae Dobrin, Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Rodion Cămătaru, Dorinel Munteanu, Ladislau Boloni sau Anghel Iordănescu.

Întreaga carieră a jucătorului Nicolae Dobrin este legată de clubul argeșean, singurul pentru care a evoluat, cu o scurtă experiență la CS Târgoviște (1980-1982). A jucat 408 meciuri în Divizia A și a marcat 111 goluri.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *