Web Analytics

articol scris sâmbătă, 23 aprilie 2022

Tradiții și obiceiuri de Paște la români

Paştele, care simbolizează învierea lui Iisus Hristos, este prima mare sărbătoare creştină după Crăciun (Naşterea lui Iisus Hristos).În România există o serie de tradiţii şi obiceiuri de Paşte care nu sunt legate numai de gospodărie, însemnând curăţenia şi pregătirea mesei îmbelşugate cu preparate din miel, ouă roşii, pască şi cozonac..

Citește și: CALENDAR CREȘTIN ORTODOX: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință; Sfânta și marea Sâmbătă

Potrivit tradiţiei, în Joia Mare se vopsesc ouăle, cele mai multe în culoarea roşie, dar în ultimii ani se folosec din abundenţă şi alte culori. În unele zone ale României, precum Bucovina, există obiceiul încondeierii ouălor de Paşte. Cele mai vechi „condeie” au fost pana de gâscă şi lumânarea, cu al cărui capăt încins la foc se desenau pe ou anumite semne. Ouăle pot fi şi pictate, împodobite cu mărgele sau încondeiate cu frunze (de leuştean sau pătrunjel, în special).

Care este ordinea ciocnirii ouălor de Paşte?

În ziua de Paşte, dacă se respectă tradiţia, ciocnitul ouălor se face de la cel mai în vârstă către cel mai tânăr (de regulă cel mai în vârstă este primul care loveşte oul). Mai întâi ciocnesc soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, prietenii sau vecinii invitaţi la masă. În unele zone există obiceiul unei competiţii a ouălor, cine reuşeşte să spargă mai multe.

În multe zone rurale ale ţării cojile ouălor înroşite sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor sau se pun la hrana animalelor. Potrivit tradiţiei creştine, Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morţii, astfel că femeile merg la biserică şi împart colaci de post, vin, miere şi fructe. În bătrâni se mai spune că în noaptea de dinainte de Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la casele lor. În acest fel, pentru întâmpinarea lor, exista obiceiul ca bărbaţii să aprindă focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire.

Citește și: Vânători de munte români și francezi, la instruire pe Leaota

Tot în această noapte, se crede că Joimăriţa, zeitate a morţii care supraveghează aceste focuri, dar şi patroana torsului şi a ţesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor, le blesteamă pe femeile leneşe. În Vinerea Mare, cunoscută şi sub numele de Vinerea Neagră, obiceiul este de a ţine post negru, în semn de respect faţă de patimile lui Iisus. Celor care nu ţin post li se recomandă să nu mănânce urzici sau să consume alimente cu oţet, deoarece, conform Bibliei, Iisus a fost bătut cu urzici şi i s-a dat să bea oţet. Sâmbăta este ziua în care se pregătesc ultimele bucate pentru Paşte, precum friptura, drobul sau borşul de miel, precum şi coşul cu bucate care este dus seara la biserică la sfinţit.

Stropitul fetelor, una dintre tradițiile de Paște

O tradiţie aparte de Paşte are loc în Transilvania şi se numeşte stropitul fetelor. Pe vremuri, fetele şi femeile erau stropite  cu apă de la izvor (în prezent sunt stropite cu parfum), în a doua zi a Paştelui, de către feciorii şi bărbaţii satului. Scopul acestui obicei este ca acestea să rămână frumoase tot timpul anului. Tot în Ardeal, în noaptea de Înviere, porţile de la casele în care locuiesc fete nemăritate sunt împodobite de flăcăi cu crengi de brad. Fetele stau la pândă, iar a doua zi îi răsplătesc pe flăcăi cu bani sau bucate făcute de ele. Potrivit altei tradiţii care datează din creştinismul timpuriu, în ziua de Paşte se poartă haine noi, un simbol al împărtăşirii noii vieţi a lui Hristos.

De ce sărbătorim Paştele la altă dată în fiecare an?

De la an la an, data sărbătoririi Paştelui este diferită, iar acest lucru îşi are originea acum aproape 1800 de ani. În anul 325, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea s-a stabilit că Paştele va fi sărbătorit întodeauna, în baza unui calcul făcut de Patriarhia din Alexandria, în prima duminică cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară. A fost vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu cel lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii.

Citește și: Poveste adevărată de Paşte, trăită de arhiepiscopul Calinic la Robaia

Totododată, dacă data Paştelui, calculată după prima regulă, cădea în aceeaşi zi cu Paştele evreiesc, atunci Paştele creştinilor trebuia amânat cu o săptămână. După introducerea calendarului gregorian, în 1582, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât din întâmplare. Catolicii calculează data Paştelui după o formulă de calcul a Lunii pline de după echinocţiul de primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de Luna plină astronomică.

Toate bisericile ortodoxe sărbătoresc Paştele după calendarul iulian

Prin decizia luată la Constantinopol, în 1924, toate Bisericile Ortodoxe trebuiau să se adapteze la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat. Ulterior, pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, în 1927 s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după calendarul iulian. Timp de zece ani de la această hotărâre, românii ortodocşii au serbat Paştele o dată cu romano-catolicii. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să revină asupra deciziei şi să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii care serbează Paştele după calendarul vechi. Citeşte aici mai multe despre de ce Paştele catolicilor se sărbătoreşte la o altă dată faţă de cel al ortodocşilor

Sursa text: descopera.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bacău. Trei femei reținute într-un dosar de fraudă

Joi, 5 noiembrie 2026, trei femei au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore în cadrul unui dosar penal […] Citește!

Ministrul Sănătății a sunat la spitale să-și programeze bunica la consultație. Urmarea: încep controalele!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a hotărât declanșarea, din noiembrie, a unor controale în spitalele publice după ce a testat personal sistemul […] Citește!

Anunț. Opt posturi vacante la Societatea Administrare Domeniu Public și Privat Ștefănești

Societatea Administrare Domeniu Public și Privat Ștefănești S.R.L. din Orașul Ștefănești, Sat Ștefăneștii Noi, Str. Aleea Teilor, nr.33, Județul Argeş, […] Citește!

Prințul William și fiul său, surprinși într-un avion de linie

Prințul William și fiul său, Prințul George, au atras atenția internauților după ce au fost surprinși călătorind cu un avion […] Citește!

Accident rutier în Suceava. O persoană decedată și alte patru rănite

În dimineața zilei de joi, 5 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier produs în localitatea Volovăț, iar în […] Citește!

Patroana hotelului „Ramada” a plătit cea mai mare datorie la buget din istoria Piteştiului

Denisa Dumitru, administrator SC Confiden Travel, spune că a făcut un credit bancar ca să achite suma de 5,3 milioane […] Citește!

Folclorul grecesc, pe scenă în Argeș! Spectacol cu intrare liberă

Sâmbătă, 28 noiembrie 2026, începând cu ora 18:00, are loc „Argeș și Grecia - Legături prin Folclor”, un eveniment dedicat […] Citește!

Cazul atacului cu macetă de la Colegiul Armand Călinescu. Elevul agresor va purta brăţară electronică, iar pe numele lui a fost emis ordin de protecţie

Judecătoria Pitești a admis, pe 26 octombrie 2026, o cerere de emitere a unui ordin de protecție, într-un dosar având […] Citește!

Transfăgărăşanul rămâne deschis până la km. 108, cota 1600, punctul Pârâul Capra!

Deși circulația pe sectorul montan al Transfăgărășanului a fost închisă oficial marți, 27 octombrie 2026, din cauza condițiilor meteo severe, […] Citește!

Şoferul de Bolt agresat în zona Cornul Vânătorului din Piteşti va primi 10.000 de lei daune materiale. Agresorul a scăpat de executarea pedepsei

Bărbatul de 50 de ani din Pitești care a agresat un șofer de Bolt, în noaptea de 22 noiembrie 2025, […] Citește!

Bogdan Andone, pe urma recordului trist al lui Giuseppe Gianini

FC Argeş a ajuns la 10 etape fără victorie în SuperLiga Etapa a 14-a a mai adăugat încă un eşec […] Citește!

Suporterii, la capătul răbdării: au cerut demisia lui Andone!

Eşecul suferit de FC Argeş în jocul cu Corvinul, scor 0-2, a declanşat un val de nemulţumire în rândul suporterilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete