Web Analytics
scris duminică, 28.04.2024

Tradiţii şi obiceiuri de Florii. Ce este interzis să faci în Duminica Floriilor

Ultima duminică dinaintea sfintei sărbători a Învierii Domnului este una cu adevărat specială. Credincioșii creștin ortodocși din România marchează această zi prin obiceiuri și tradiții specifice. Cunoscută și ca Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor este una dintre sărbătorile de seamă din calendarul crești ortodox. Ziua marchează evenimentul biblic al intrării în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos.

Tradiţii şi obiceiuri de Florii. Ce este interzis să faci în Duminica Floriilor

Citește și: Flori și ramuri de salcie de Florii, pentru cele 37 de biserici din Pitești

În ultima duminică dinaintea Paștelui, oamenii participă la slujba religioasă de la biserică. Acolo, ei primesc ramuri de salcie sfințite, denumite în mod popular și “mâțișori“. Se crede că acestea sunt aducătoare de noroc, protecție împotriva bolilor și prosperitate. În mod tradițional, ramurile de salcie se păstrează peste an și se agață deasupra icoanelor sau ușilor. Tot în Duminica Floriilor, se consumă în mod tradițional preparate culinare precum covrigi, plăcinte cu brânză sau pește. Credința populară spune că cei care mănâncă pește de Florii se vor bucura de un an îmbelșugat.

Citește și: Alex Creț, bronz la Europenele de judo seniori

În mod tradițional, în Duminica Floriilor credincioșii merg la slujba specială din această zi. Totodată, ei petrec timp cu familia și prietenii. Sunt binevenite vizitele, oamenii iau masa împreună și se bucură de atmosfera specială, de sărbătoare. De asemenea, Duminica Floriilor este un prilej excelent pentru plimbări în natură și cules de flori. Asta și pentru că se spune că cei care culeg primii muguri de flori care apar de Florii vor avea parte de noroc. Există și regiuni din România în care Floriile reprezintă o ocazie excelentă de organizare a festivalurilor și târgurilor. La fel ca multe alte sărbători ortodoxe majore, și Duminica Floriilor a dat naștere de-a lungul vremii unor superstiții înrădăcinate puternic în mentalul colectiv românesc. Iată-le pe cele mai comune: Aduce ghinion să dai bani cu împrumut în ziua de Florii. Hainele noi purtate de Florii aduc noroc tot anul. Nu este bine să te cerți cu alți oameni în ziua de Florii. Vremea din Duminica Floriilor o prevestește pe cea din Duminica de Paște.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *