Web Analytics
scris miercuri, 10.12.2014

Toţi pensionarii îşi vor primi pensiile până în Ajunul Crăciunului

Având în vedere apropiatele Sărbatori de Iarnă, Guvernul României a decis ca drepturile bănești ale pensionarilor pentru luna decembrie a.c. să poată fi acordate începând cu data de 11 decembrie. Plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special care se achită odată cu pensiile, prin poștă, se va efectua în intervalul 11-24 decembrie 2014, la domiciliul beneficiarilor. Persoanele avizate la domiciliu își pot ridica pensiile până la data de 30 decembrie 2014 de la ghișeele subunităților poștale.
Virarea sumelor pentru beneficiarii care își primesc drepturile de pensie sau cele prevăzute de legi cu caracter special prin conturi bancare, se face conform prevederilor Convențiilor încheiate între Casa Națională de Pensii Publice și bănci, în intervalul 13 -14 decembrie 2014. A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...