Web Analytics

Tot Ştefăneştiul ştie, Velcea vine la primărie / „Prioritare pentru mine şi echipa mea sunt gazele, apa, canalizarea şi salubritatea”

de | 27.08.2020 13:09 | Politica si Administratie

# „Vreau să transform fosta creșă a uzinei Dacia în after-school” # „Avem o sală de sport căreia trebuie să-i dăm o utilitate mai mare”

# Deci, domnule Nicolae Velcea, ce priorități există pentru dvs., în calitate de candidat PSD la Primăria Ștefănești, în special pentru satele Golești și Enculești și zona Blocuri?
– Prioritare, atât pentru mine, cât și pentru echipa mea sunt gazele, apa, canalizarea și salubritatea. Iar lucrurile acestea trebuiau făcute în urmă cu 25 de ani. Asta solicită oamenii! Este a treia săptămână de când sunt printre cetățeni și ei asta solicită. În satul Golești nu sunt gaze, nu există apă și canalizare pe străzile de aici. În Valea Mare – Enculești – Ploscaru nu au gaze, iar o parte nu au apă și nici canal. În Izvorani – la fel, zona Zăvoi, de asemenea, cer asfalt, gaze, apă. La fel în Ștefănești sat, pe strada Rusești, nu au gaz. Prioritare sunt reabilitarea străzilor, asfaltarea străzilor laterale, ulițe… Suntem foarte în urmă în privința celor enumerate mai sus.
# Iar la Zona Blocuri?
– Eu mi-am propus, împreună cu echipa, ca acel cămin studențesc să-l transform în creșă. Dacă nu au fost în stare să cumpere creșa, care a fost a Societății Automobile Dacia, eu consider că banii care ar fi trebuit să se ducă pe acea creșă, care mai trebuia și amenajată, se pot folosi pentru ca acel bloc, care este în patrimoniul primăriei, să se transforme în creșă cu program prelungit, cu after school, cu anumite facilități pentru persoanele care nu au suficiente resurse financiare. Străzile, parcările, la fel, locuri de joacă pentru copii… În zona Pasarelei este un teren de fotbal închis, unde au crescut buruienile mai mari decât gardul. Aici vreau să fac o zonă de picnic. Am în vedere, de asemenea, amenajarea locurilor de depozitare a gunoiului etc.
# Ce priorități aveți în privința sportului?
– La noi există o echipă de fotbal, chiar au venit la mine, deși atunci nu eram hotărât să candidez, să ajut. Chiar și președintele meu de la tineret s-a implicat, împreună cu antrenorul și cu cei care se ocupă de echipa de fotbal, iar eu vreau să continui ce au început ei. Avem o sală de sport căreia trebuie să-i dăm o utilitate mult mai mare, pentru că înainte de pandemie ea nu era utilizată la capacitate maximă. Poți face, cu sprijinul primăriei, și alte sporturi să funcționeze aici. Mai avem un stadion la Golești, care este lăsat în părăsire, nu este întreținut gazonul, băncile s-au rupt etc.

„Avem în program reabilitarea unor școli și transformarea altora”

# La fel, ce priorități aveți în privința școlilor?
– Avem în programul nostru reabilitarea unora dintre ele. De exemplu, celor care sunt închise ar trebui să le dăm altă destinație și mă refer la Şcoala Izvorani, care este închisă și este părăsită, Şcoala Enculești, la fel, Şcoala Ștefănești-sat, la fel. Când s-a aprobat bugetul, actuala conducere a primăriei voia să facă un grup sanitar de 150.000 de euro la Şcoala Izvorani. Decât să facem o toaletă de 150.000 de euro în incinta clădirii, mai bine cumpărăm două microbuze care să-i ducă pe copii în altă colectivitate mai numeroasă, nu acolo unde este doar o grupă. La Enculești ne-au sesizat oamenii că, dacă pleacă spre primărie să plătească o taxă, trebuie să schimbe trei microbuze. Atunci, poți să faci de două ori pe lună ca un funcționar să se deplaseze în zonă, la acea școală și să încaseze taxe, să elibereze documente. Așa dai altă utilitate clădirii respective. Noi am luat în calcul și necesitățile care vor apărea… Nu știu dacă pentru școli a fost ceva prins în buget pe anul acesta, dar de la anul prioritate au și școlile. De asemenea, importante sunt și investițiile în iluminatul public și monitorizarea video a orașului, care să fie conectată la un dispecerat al poliției naționale.
M.S.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii