Web Analytics
scris marți, 02.08.2022

Toate amenzile date în pandemie au fost ilegale

Toate amenzile date în pandemie au fost ilegale, spune Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Oamenii legii sunt acum obligați să plătească din banii lor cheltuielile de judecată în procesele prin care li se anulează sancțiunile date.

Toate amenzile date în pandemie au fost ilegale

Citește și: Șoferii vor plăti amenzi uriașe pentru lipsa rovinietei, din august



„Oficial, nu există un plan de amenzi, dar presiunile au existat și încă există. Noi, sindicatele, am clamat deseori presiunea pusă pe funcțiile de execuție să se aplice sancțiuni la normele juridice privind interdicțiile legate de Covid-19. Acum, decontăm această presiune pusă pentru că legislația emisă își spune cuvântul. Guvernul trebuia să dea posibilitatea, atât polițiștilor, cât și celor cărora li se aplică aceste sancțiuni, să aibă la dispoziție acele 10 zile minime ca să se conformeze noilor prevederi legale. Noi nu ne-am hotârat acum să reclamăm presiunea pusă pe polițiști. Noi, acum, am dat în vileag și această situație inedită”, a declarat, pentru Realitatea Plus. Vasile Zelc, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită