Web Analytics

Unul dintre tinerii care au aruncat din maşină un bărbat, cercetat în alt dosar pentru tentativă de omor

de | 11.03.2018 18:47 | Actualitate

roceanuPatru tineri, trei fete şi un băiat,, care au aruncat dintr-o maşină cadavrul unui tânăr, au fost prinşi în urma unui filtru al jandarmilor. Maşina în care se aflau a fost oprită în trafic. Cei patru tineri au fost duşi la audieri, după cum ne-a confirmat Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

Unul dintre tinerii aflaţi în maşina din care a fost aruncat bărbatul se numeşte Samuel Roceanu (foto), iar numele său apare, alături de cel al altor două persoane, într-un dosar legat de tentativă de omor şi distrugere, dosar aflat în faza de urmărire penală la Parchetul Tribunalului Argeş, ne-au confirmat surse judiciare. Tânărul e cercetat în libertate în acest dosar.
Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat în această după-amiază pe strada Teilor, acolo unde un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Din primele informații, tânărul, pe numele său Adrian Ţuţuianu, avea 28 de ani și locuia în blocul din zona respectivă. Mai mulţi martori au declarat că acesta ar fi fost adus cu o mașină și abandonat.

Inspector principal Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș a declarat pentru Jurnalul: ”Este vorba de un tânăr de 28 de ani care locuiește în zona blocurilor de pe strada Teilor. În apelul la 112 se spunea că ar fi fost aruncat dintr-o mașină. Trupul bărbatului nu prezintă leziuni, însă a fost găsit cu spume la gură. Se prefigurează a fi o moarte suspectă. Acestea sunt primele informații în urma cercetărilor finalizate la fața locului”. Bărbatul găsit mort era un cunoscut consumator de droguri din Pitești.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii