Timpuri noi, nevroze noi

de | 2.02.2012 16:54 | Opinii

Nu sînt atît de naiv încît să-mi închipui că tipologia tulburărilor mentale se schimbă după cum bate vîntul. În definitiv, de șase mii de ani încoace, ne regăsim în melancolia lui Ghilghameș, în furia lui Hercule, în angoasa lui Iov. Totuși, judecînd după ce se întîmplă în România, observ că modificările sociale cresc incidența anumitor nevroze, în detrimentul altora. Fără pretenții de studiu clinic, rîndurile care urmează își propun doar să vă pună pe gînduri.

Uitați-vă ce se întîmplă în trafic! De unde atîta violență la șoferi, oameni altfel pașnici, care se transformă în fiare de îndată ce se suie la volan? Parcă ar spune: dați-vă la o parte, ca să trec eu! Deplasarea de la un punct la altul s-a transformat, în mintea lor, într-o competiție. Dacă o altă mașină îi depășește, consideră că au fost insultați personal și sînt apucați de furii. Atunci, regulile nu mai contează și încep șicanele – claxoane, faruri aprinse, blesteme, depășiri riscante, cu degetul mijlociu ridicat. Alții n-au nevoie nici măcar de o provocare. Și-au proiectat voința de putere în jeep-ul pe care-l conduc și calcă linia continuă, calcă șina de tramvai, calcă pietonii, ca niște supra-oameni nietzscheeni, ca niște zei din Olimp, care te strivesc fără măcar să observe. Dacă asta nu e o inflație a eului, prin intermediul mașinii, nu știu ce-ar mai putea să fie.

Uitați-vă la corporatiști, lucrătorii din multinaționale! Lucrează 12 ore pe zi, într-un mediu controlat și supravegheat în permanență, în condiții de stress și auto-cenzură, sub presiunea termenelor, indicatorilor și a performanței. Știu că pot fi înlocuiți oricînd, dacă nu se identifică total cu rolul lor din companie. Astfel, ajung să poarte o mască profesională, care li se lipește, treptat-treptat, de obraz. Ajung executivi de top, directori și manageri, cu prețul renunțării la viața personală, la timpul dat familiei, la dileme. Masca, rolul îi înhață și nu le mai dau drumul. În psihicul lor, “persona” se dilată, în detrimentul „animei”, ca să folosim termenii lui Jung. Apoi, cînd ceva nu merge bine (și mereu se va găsi ceva să nu meargă), cînd corporația se dispensează de ei, descoperă că au rămas singuri, că rolul nu le mai aparține, că viața a trecut. De aici înainte, “anima” își va lua revanșa. Pierderea statutului, ca în cazul Regelui Lear, e un eveniment dramatic, din care puțini scapă nevătămați.
Uitați-vă la cei aclamați de mulțimi – politicieni, fotbaliști, vedete! Cum își mai trag ei seva din sentimentele gloatei, cum cresc, pe măsură ce absorb admirația publicului lor! Ca Narcis, îndrăgostit de imaginea sa din apă, ajung să trăiască prin și pentru oglindire. Spre deosebire de corporatiști, își creează singuri rolul, din elementele cele mai gustate de mulțime. Fără să știe că se manierizează, își trăiesc senini momentul de glorie. Dar masele sînt infidele. E suficient să se schimbe ceva nesemnificativ, un scaun care scîrțîie, cîteva grade mai puțin în sala de spectacol, alt actor mai tînăr, că simpatia s-a și risipit. Atunci, fosta vedetă se va întîlni cu umbra și cu amărăciunea exilului. Fotbaliștii bătrîni se pot face antrenori, iar cîntăreții vor compune pentru alții. Dar ce te faci cu politicienii? De obicei, aceștia se vor agăța de putere și vor lua cele mai impopulare măsuri, în disprețul mulțimilor, pentru ca să mai stoarcă de la ele măcar un strop de ură, dacă iubirea le-a fost interzisă. În acest punct, nu știu de cine să-mi fie mai milă – de politicianul căzut în dizgrație sau de poporul condus.

În fine, uitați-vă la cei care protestează în piețele României. Cei mai mulți n-au ieșit în stradă de bine. Au fost loviți în interesele lor, mai mult sau mai puțin legitime, și li s-a refuzat orice strop de speranță. Dacă sînt tineri, se tem de viitor. Dacă sînt maturi, se tem de prezent. Iar dacă sînt bătrîni, regretă trecutul. Cu toții, observă anomia în care trăim, lipsa oricăror reguli, arbitrariul puterii și precaritatea opoziției. Cu toții vor altceva și n-au soluție. În spatele lor, ascunși în case, cu ochii la televizor, stau alte milioane de anomici. Pe aceștia îi călărește frica. Frica de a se manifesta, frica de a spune ce simt. Cel puțin, cei din stradă au găsit o supapă comună de descărcare a tensiunii psihice – au un grup de sprijin, strigă și cîntă împreună, se simt solidari. Ceilalți, cei mulți, n-au nici măcar asta. Atunci se vor agăța de fantasma unui partid-televiziune, pe care vor pune ștampila în noiembrie. Amară iluzie. Cum spuneam – timpuri noi, nevroze noi.
Cristian Cocea

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole

Incendiu în Pitești, la o baracă de lângă calea ferată
Incendiu în Pitești, la o baracă de lângă calea ferată

Un incendiu a izbucnit, marți, la o baracă din Pitești, aflată lângă trecerea la nivel de cale ferată din zona CNCD. În construcția dezafectată, cu suprafața de aproximativ 10 mp, mai stăteau persoane fără adăpost. Focul s-a manifestat generalizat și nu au fost...

145 de școli din Argeș nu au pază și nici sisteme de supraveghere
145 de școli din Argeș nu au pază și nici sisteme de supraveghere

Din 500 unități de învățământ preuniversitar din Argeș, 145 nu au pază și nici sisteme de supraveghere. Prefectul Radu Perianu a declarat că este „un lucru extrem de îngrijorător”. Din cele 500, doar 82 sunt asigurate cu pază umană, 61 cu sisteme de supraveghere video...