Scandalul stației de asfalt îl îngroapă definitiv pe fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Tecău. Nu că ar mai fi fost cazul, oricum personajul era prăbușit în catacombele lipsei de credibilitate așa cum nu a mai avut Argeșul niciun demnitar în istorie. De ce este interesant în continuare cazul Tecău, deși omul e țelină din punct de vedere politic? Ca să înțelegem mecanismele de putere și de (mir)ungere a puterii la vârful județului. Avem în față un caz școală de incompetență+ corupție, generat de o bătălie subterană pentru accesul pe o piață între 8 și 10 milioane de euro anual, cam cât reprezintă asfaltul, pietruirea și închirierea utilajelor pentru întreținerea drumurilor județene. Avem în față o șerpărie de afaceriști argeșeni dintotdeauna conectați la banul public și un politician slab, numai bun de uns cu asfalt puturos. Așezate în oglindă, nepunerea în funcțiune vreme de un an și jumătate a unei stații de asfalt cumpărate pe bani grei de către Consiliul Județean nu e cu nimic diferită de nepunerea în funcțiune a secției de Arși de la Spitalul Floreasca, construită pe bani europeni și ieșită la iveală abia după masacrul de la Colectiv. Dacă la Colectiv incompetența a ucis oameni, la Consiliul condus de Tecău a ucis dezvoltarea județului. Gândiți-vă doar că stația de asfalt cumpărată la țiplă și ținută ascunsă de Tecău și de șobolănimea de la Regia de Drumuri, vreme de 18 luni, poate produce 64 de tone de mixtură asfaltică pe oră. Nu pe an, nu pe trimestru, nu pe lună, nu pe zi, ci pe… oră. Calculați cam cât asfalt am fi avut să-l întindem pe drumurile județene, precum untul pe pâine, fără să mai cheltuim în acest an și jumătate alte câteva milioane de euro ca să cumpărăm mixturi de la George Hoțu și alți câțiva hoți vopsiți în asfaltatori cinstiți. În realitate, doar niște tenii, cei mai mulți dintre ei, cu rol de intermediar între robinetul banului public și buzunare private. Citiți doar ce declară în paginile ziarului nostru Viorel Petrușca, omul de afaceri care a vândut stația de asfalt Consiliului Județean, cum că aceasta ar fi putut fi pusă în funcțiune în doar o lună și jumătate, nu într-un an și jumătate, numai că nu a existat interes. Un om de afaceri pe care Tecău și șobolănimea de la Drumuri Județene susțin că nu au avut de unde să-l ia ca să pună mai repede în funcțiune stația, însă pe care noi l-am găsit în trei minute pentru a ne da un interviu, formând un simplu număr de telefon. Nu de corupție e vorba, când afli că onor conducerea Consiliului Județean n-a găsit bani, un mărunțiș de 55.000 lei (12.000 dolari) pentru racordarea stației de asfalt la curent, dar a alocat în schimb 400.000 lei (90.000 euro) pentru reabilitarea unei clădiri dezafectate aflate în fundul curții, la Buzoiești și intitulate pompos District de drumuri? Ba da. Iar scandalul stației de asfalt e doar o secvență a tabloului de corupție mult mai complex de la Consiliul Județean. Mai e și Molivișu (apropo, tot președintele Tecău a alocat 50 de miliarde pentru proiect și banii s-au cheltuit în văzduh), unde drumul către stațiunea de schi a luat-o la vale, iar pe pârtie au ajuns să schieze doar umbrele. Și multe, multe altele, pe care le vom descoperi probabil pe parcurs. Inclusiv dosarul de șantaj ”Atac de Argeș”, cu Florin Tecău pe post de mogul neoficial de presă, ale cărui fire duc tot către o combinație letală, formată din Direcția de Drumuri și bani negri plătiți de asfaltatori. Și mai e ceva! Deși a încercat să paseze vina exclusiv către predecesorul său, Constantin Nicolescu, pe Florin Tecău nu-l ajută nici memoria, nici pixul. El e cel care a semnat pentru achiziționarea stației de asfalt în decembrie 2014, la o jumătate de an de când ocupa scaunul de președinte al CJ și la zece luni de când Constantin Nicolescu fusese ejectat de către ANI din șaua aceluiași scaun. 
Gabriel Grigore

P.S. M-a amuzat teribil declarația fostului preș Tecău, din interviul publicat de noi săptămâna trecută, cum că nu-i cunoaște pe niciunul dintre constructorii sau asfaltatorii care au beneficiat de lucrări de la Consiliul Județean. Așa e, Nicolae Ivănescu și Gheorghe Axinte îi sunt complet străini. Asta ca să ne limităm la doar două exemple.