Web Analytics

articol scris miercuri, 21 februarie 2018

Ţeapa dată de Amalia Dumitraşcu Spitalului Judeţean – în raportul Curţii de Conturi

01 AmaliaDumitrascu

01 AmaliaDumitrascuCurtea de Conturi a făcut public în această săptămână raportul privind finanțele publice locale pe anul 2016 la nivelul județului Argeș. Iar cele mai mari nereguli au fost găsite la Spitalul Județean Argeș.

Și ce este cel mai interesant e faptul că pentru prima oară este făcută publică suma cu care fosta contabilă a țepuit Spitalul Județean: peste 4,9 milioane lei. Concret, iată ce scriu inspectorii Curții de Conturi legat de această fraudă: „Au fost efectuate plăți nelegale, din creditele bugetare aprobate la Titlul II „Bunuri și servicii”, art .20.04 – „Medicamente și materiale sanitare”, alineat 20.04.01 – „Medicamente”, în valoare de 3.988.688 lei, reprezentând sume achitate în contul unei societăți comerciale fără existenţa angajamentelor legale și fără contraprestație.
În timpul misiunii de audit, echipa de audit a recomandat conducerii entității luarea de măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Conducerea SJU Pitești prin personalul de specialitate, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului entității prin plățile nelegale efectuate, operațiune din care a rezultat că valoarea certă a acestuia este de de 4.932.364 lei, din care 3.988.688 lei plăți nelegale și 943.676 lei dobânzi și penalități de întârziere”.
Reamintim, pe scurt, și modul de operare al Amaliei Dumitrașcu. Pe facturile emise erau trecute numele unor furnizori, însă contul trecut era al unei firme controlate de Amalia Dumitrașcu.
În orice caz, este foarte ciudat-și aici Parchetul ar trebui să facă verificări-cum Rodica Beșliu, cea care era directoare economică în perioada în care Amalia Dumitrașcu a comis frauda, nu a sesizat nimic în neregulă, deși sumele fraudate erau uriașe. Iar aici ori e vorba de o superficialitate crasă, ori de altceva…

O altă problemă: nu au fost înregistrate în contabilitatea spitalului medicamente și materiale sanitare de peste 806.000 lei

Revenind la raportul Curții de Conturi, acesta mai scoate la iveală și alte nereguli constatate la Spitalul Județean. Cum ar fi aceea că în evidența contabilă a spitalului nu au fost înregistrate medicamente și materiale sanitare în valoare totală de peste 806.000 lei.
Tot la Spitalul Județean Argeș au mai fost constatate neconcordanțe „între evidența contabilă sintetică a entității și situațiile analitice în ceea ce privește conturile 401 – „Furnizori” și, respectiv 462.01 – „Creditori sub 1 an”, în valoare totală de 1.160.357 lei”.

Distribuie!

0 Comentarii

Un pompier argeșean a salvat o casă din incendiu, în timpul liber

Plt. adj. șef Adrian Cîndea, de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung, a demonstrat că spiritul de salvator nu ține cont […] Citește!

Gest criminal pe Autostrada Soarelui. Mai mulți șoferi care mergeau la mare au ajuns la vulcanizare

Angajaţii de la drumuri au găsit pe şosea, ascunse într-un rost de dilataţie, cuie sudate astfel încât să nu poţi […] Citește!

Primele trenuri electrice PESA au intrat în circulație cu întârzieri. Probleme tehnice la cursele spre Brașov și Constanța

Primele trenuri electrice produse de compania poloneză PESA și achiziționate de România au intrat în circulație, după mai multe luni […] Citește!

Alertă sanitar-veterinară în Gorj și Vâlcea. Peste 800 de oi vor fi sacrificate după confirmarea unui focar de variolă ovină

Autoritățile sanitar-veterinare au instituit măsuri de urgență în județele Gorj și Vâlcea, după confirmarea unui focar de variolă ovină. Peste […] Citește!

Mohamed Salah, tot mai aproape de Trabzonspor. Starul egiptean ar urma să semneze un contract de milioane

Fostul star al lui Liverpool, Mohamed Salah, este foarte aproape de un transfer la Trabzonspor, formația din Turcia la care […] Citește!

Un șofer a intrat cu un Logan pe albia secată a Dunării. Imaginile au devenit virale

Scăderea accentuată a debitului Dunării din ultimele săptămâni a lăsat la vedere suprafețe întinse de nisip și mâl uscat, transformând […] Citește!

Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravu, prăznuit la Mănăstirea Robaia

La mănăstirea argeșeană Robaia a fost cinstit astăzi Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul. Cu această ocazie, ÎPS Calinic Argeșeanul a […] Citește!

INSCOP RESEARCH

BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research: Constantin Brâncuși

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research aproape două treimi dintre români susțin intervenția statului în achiziționarea operelor lui Constantin Brâncuși, cu scopul […] Citește!

Update. Femeia dispărută din Albota a fost găsită

Ulterior mediatizării, femeia de 32 de ani, plecata in mod voluntar de acasă și data dispărută de aparținători, a fost […] Citește!

Jurnalista Brîndușa Armanca, colaboratoare PRESShub, a devenit Cetățean de Onoare al Timișoarei

Jurnalista Brîndușa Armanca, colaboratoare PRESShub, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara, la inițiativa primarului Dominic Fritz, […] Citește!

A plecat de acasă. Cine o vede să anunțe Poliția

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 6 […] Citește!

Copac îndepărtat de pe carosabil la Stâlpeni

Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Mioveni a acționat în comuna Stâlpeni pentru degajarea unui copac căzut pe partea […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Mesajul acesta este pentru Ion Mînzînă şi Adrian Bughiu, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Argeş!

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete