Web Analytics
scris vineri, 21.08.2020

Taximetriștii ar putea primi autorizație pentru alt tip de autovehicule

Activitatea de transport în regim de taxi va putea fi efectuată cu autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 9 locuri, față de cel mult 5 locuri, cum prevede legea în prezent.

Taximetriștii ar putea primi autorizație pentru alt tip de autovehicule

Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ care propune modificarea în acest sens a legislației în vigoare privind transportul în regim de taxi. Conform legislației în vigoare, taxi-ul este definit drept „autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, sau autovehicul de transport de mărfuri cu o masă maximă totală autorizată care nu depășește 3,5 tone, care, pe baza autorizației taxi, poate executa transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi„. Recent, la finele lunii trecute, Parlamentul a adoptat, prin votul final al deputaților, un proiect de lege care prevede pentru activitățile de transport alternativ/ridesharing, precum Uber, Bolt sau Yango, autorizarea autovehiculelor care au cel mult 9 locuri. Ca și în cazul taximetriei, o condiție impusă anterior pentru activitățile de transport alternativ/ ridesharing era ca autovehiculul autorizat să aibă cel mult 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto. uber încheie programul de recompesare a utilizatorilor din România pentru recomandarea serviciului către prieteni sau familie.

„Serviciile de taxi sunt similare serviciilor de transport. Pentru asigurarea unui regim concurențialechilibrat și stabilirea unui regim nediscriminatoriu a modurilor de transport utilizate pentru transportul de persoane în mediul urban, trebuie eliminate discriminarea și îngădirea accesului la piața transportului în regim de taxi a posesorilor de autovehicule care se încadrează în definiția autoturismului așa cum este această stabilită de O.G. nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare”, subliniează autorii proiectului. Prin urmare, proiectul de lege prevede că autovehiculul cu care se efectuează  activitatea în regim de taxi este „autovehicul din categoria autoturisme cu pâna la maximum 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, sau autovehiculul de transport de mărfuri cu o masă maximă totală autorizată care nu depășește 3,5 tone, care, pe baza autorizației taxi, poate executa transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi”.

Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie aprobat de ambele camere ale legislativului și promulgt de șeful statului.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...