Web Analytics
scris vineri, 01.05.2020

Țâroiu s-a supărat pe prefect că i-a schimbat managerul de la spital

Reacții interesante, unele ciudate, apar după ce Ministerul Sănătății a dispus suspendarea din funcție a managerului Spitalului Municipal Câmpulung, Nicolae Alexe, și numirea ca interimar a lui Andrei Aron. Astfel, într-un comunicat de presă, primarul Câmpulungului face paradă de exprimare ironică comentând schimbarea. ”<Mulțumim> domnule prefect pentru ajutorul acordat Spitalului Municipal Câmpulung prin numirea unei noi conduceri <militare> ce va rezolva problemele pe perioada stării de urgenţă! Încă o dată aţi demonstrat <buna comunicare> pe care o aveţi cu administraţia locală Câmpulung în a lua decizii care îi privesc direct pe musceleni fără consultarea administraţiei locale. (…) Până în acest moment, noua conducere a spitalului respectă linia trasată de dumneavoastră în comunicarea cu administraţia locală, adică fără comunicare”, a transmis Liviu Țâroiu, folosindu-se de multe ghilimele.
Nici managerul suspendat nu se lasă. La un post TV online, piteșteanul Alexe a declarat că va contesta în instanță ordinul ministrului Sănătății, ignorând faptul că ne aflăm în stare de urgență. Lamentându-se că este victimă a puterii, deși el e apolitic, el a susţinut că este sigur că în iunie va fi iarăşi în fruntea spitalului şi că putea să conteste ordinul de demitere încă de joi, atunci când l-a primit, caz în care avea dreptul să refuze accesul în spital al prefectului şi al noului manager!
În altă ordine de idei, vineri s-au efectuat verificări la spațiile de cazare în care sunt găzduiți medicii și asistentele medicale de la spitalele câmpulungene. Condițiile sunt bune la Hotel ”Muscelul” și Complex Panoramic-”Ciobănașu”, semne de mirare apărând în cazul camerelor de protocol deținute de Primărie. (Articol scris de Cătălin Ioan Butoiu)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...