Carla Georgescu, o studentă româncă de 20 de ani, a fost găsită moartă în camera sa de cămin din Marea Britanie, chiar în ziua în care își sărbătorea aniversarea. Tatăl său vitreg, Nathan Owens, este acuzat de crimă, iar anchetatorii susțin că bărbatul ar fi dezvoltat o obsesie pentru tânără.
Camerele de supraveghere l-au surprins pe bărbat în timp ce se îndrepta spre căminul studențesc, în jurul orei 4:00 dimineața. Acesta și-ar fi parcat mașina departe de locurile destinate vizitatorilor și și-ar fi acoperit capul cu o pătură, pentru a nu fi identificat pe înregistrări. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi oferit mai multe explicații pentru vizita nocturnă, susținând că avea de livrat o poșetă, că voia să-i ducă fetei medicamente sau să o ajute să facă ordine în cameră.
Vizita ar fi durat aproximativ o oră și jumătate. La plecare, camerele l-ar fi surprins purtând o mască și folosind o umbrelă pentru a-și ascunde chipul. Avea asupra sa două genți cu hainele Carlei și purta pantofii sport ai tinerei.
Anchetatorii vorbesc despre o obsesie pentru tânără
Inițial, anchetatorii nu au înțeles de ce bărbatul plecase cu bagajele studentei. Ulterior, au descoperit indicii care ar susține ipoteza că acesta dezvoltase o obsesie sexuală pentru fiica sa vitregă, care s-ar fi intensificat în timp.
Printre probele menționate de procurori se numără fotografii obișnuite ale tinerei, modificate pentru a avea conținut sexual, precum și materiale video indecente. Anchetatorii susțin, de asemenea, că bărbatul ar fi confecționat un manechin de dimensiuni umane, pe care l-ar fi îmbrăcat cu o cămașă de noapte a Carlei. Potrivit procurorilor, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu manechinul.
Carla urma să se întâlnească în România cu un băiat
Anchetatorii cred că gelozia ar fi putut reprezenta unul dintre motivele crimei. Carla urma să vină în România pentru a se întâlni cu un tânăr pe care îl cunoscuse pe internet, iar tatăl vitreg ar fi fost gelos.
În exterior, familia părea una obișnuită. Cu câteva zile înainte de crimă, Carla și mama sa au luat masa la un restaurant coreean, iar Nathan Owens li s-a alăturat ulterior. La un moment dat, tânăra și tatăl vitreg au rămas singuri, însă comportamentul lor nu ar fi atras atenția celor din jur.
Nici după moartea studentei, bărbatul nu ar fi dat semne care să trezească suspiciuni. Acesta ar fi ieșit la plimbare pe plajă împreună cu mama Carlei, în timp ce femeia încerca, ore în șir, să-și contacteze fiica.
Tânăra a fost găsită fără viață chiar de ziua ei
Carla a fost găsită de polițiști în camera sa de cămin, prăbușită lângă un dulap. Era 5 februarie, ziua în care împlinea 20 de ani. Moartea tinerei a provocat emoție în comunitate, iar oamenii au fost îndemnați să aprindă lumânări în memoria ei.
Nathan Owens a fost trimis în judecată și a negat acuzațiile în aprilie 2026. Procesul se desfășoară la Preston Crown Court, unde juriul trebuie să analizeze probele și să stabilească dacă bărbatul este vinovat.




























0 Comentarii