Reprezentantul Asociației „Lăbuțe pentru Câini” a reclamat că polițistul i-ar fi adresat injurii, amenințări și l-ar fi agresat în timpul unei acțiuni legale pe raza orașului Ștefănești
O acțiune care ar fi trebuit să însemne capturarea unor câini fără stăpân s-a transformat, pe 17 septembrie 2026, într-un conflict care a ajuns până la Poliția Județeană și Parchet. Asociația „Lăbuțe spre Libertate” susține că un polițist din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, Alin Gabriel Tufă Mihalcea (foto), ar fi adresat injurii și amenințări membrilor echipei de capturare și ar fi încercat să-l lovească pe reprezentantul asociației. IPJ Argeș confirmă că sesizarea a ajuns la instituție și precizează că aspectele de natură penală au fost înaintate Parchetului, iar celelalte sunt verificate de structurile de control intern. Pentru asociația care avea contract cu Primăria Ștefănești misiunea era una cât se poate de simplă: capturarea unor câini fără stăpân. Exista o comandă, exista o echipă specializată, existau reprezentanți ai administrației locale, fiecare știa ce are de făcut. Numai că, potrivit sesizării formulate ulterior de Asociația „Lăbuțe spre Libertate”, intervenția a degenerat după apariția unui polițist din cadrul Poliției Orașului Ștefănești.
„Te fac eu!” - acuzația care a ajuns la Poliția Județeană
Potrivit relatării asociației, polițistul Alin Tufă Mihalcea, deși aflat în concediu, a venit la locul acțiunii și a intrat într-un conflict verbal cu membrii echipei de capturare. În plângere sunt reclamate, între altele, injurii, amenințări și un gest de agresiune fizică la adresa reprezentantului asociației. Printre expresiile pe care acesta susține că le-ar fi auzit se află și „Te fac eu!”. Asociația susține că reacția polițistului avea legătură și cu existența unor litigii anterioare ale polițistului cu angajați ai Primăriei Ștefănești. În acest context, ceea ce trebuia să fie o acțiune administrativă de capturare a unor animale fără stăpân s-a fi transformat într-un conflict personal, în urma căruia câinii au rămas necapturați, retrăgându-se în vegetație.
Gravitatea acuzațiilor a determinat reprezentantul asociației să solicite emiterea unui ordin de protecție, rămas fără niciun răspuns. Sesizările au ajuns ulterior la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Din documentul transmis de IPJ Argeș asociației reiese că au fost înregistrate două petiții, formulate la 18 și 28 septembrie 2026. Poliția Județeană precizează că, întrucât în conținutul sesizărilor au fost reclamate posibile aspecte de natură penală, acestea au fost înaintate, în original, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, împreună cu materialul de verificare. IPJ Argeș anunță că, având în vedere și alte aspecte reclamate, petițiile au fost înaintate și Biroului Control Intern, pentru verificări suplimentare.

Polițistul Alin Tufă Mihalcea: „Sunt total nevinovat, iar hoțul strigă «hoții»!”
„Sunt total nevinovat, iar hoțul strigă hoții! Eu, de doi ani, cer să strângă câinii! Eu deja sunt în documentarea cazului ca să pot să le fac plângere penală pe subiect, să vedem cine este răspunzător pentru pagubele de sute de milioane făcute de câini la mașini sau pentru copilul atacat anul trecut de haita aia de câini?! Are ditamai semnul. Eu am totul filmat, cu câinele găsit pe care nu au vrut să îl caute, după ce l-au tranchilizat. Asta e cruzime, e abandon al unui animal. Eu, dacă sunt polițist, trebuie să-mi țin gura. Atât vă rog, câtă vreme mai scrieți de mine, întrebați-mă și pe mine. Și dacă sunt plângeri, au mai fost o sută pe numele meu. Și eu, dacă vreau să vă fac o plângere că mă hărțuiți, vă fac o plângere și se dă clasare, da? Așa și cu ale mele, stați liniștită. Adevărul îl am eu pe filmări, prin filmările mele nu trece nici glonțul. Ei au spus vrute și nevrute, că i-am agresat eu... Dacă erau agresați cei de la Asociație, nu chemau Poliția Națională? Eu i-am chemat să prindă câinele. Nu au vrut. L-am căutat eu, l-am găsit. E dosar la Ștefănești, de criminalistică. Am dosar cu pagubă de 380 de milioane de lei, făcută de haita de cinci câini”.
Polițistul Alin Gabriel Tufă Mihalcea, care face obiectul unui dosar înaintat justiției de către ANI pentru avere nejustificată de 360.000 lei, mai spune că și în acest caz este vorba despre un fals grosolan și că, de altfel, a câștigat la Curtea de Apel, care a dispus, în luna iunie 2026, închiderea dosarului. Numai că, între timp, ANI a făcut recurs, iar dosarul se mută acum la ÎCCJ, fiind pus pe rol chiar săptămâna trecută. Prin urmare, nici „meciul cu averea nejustificată” nu e terminat. A intrat în... prelungiri.




























0 Comentarii