Web Analytics
scris miercuri, 11.04.2018

Tânăr de 20 de ani la volanul unui autoturism în Pitești fără a avea permis de conducere

pol 20aniÎn ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Tânăr de 20 de ani la volanul unui autoturism în Pitești fără a avea permis de conducere

Aceștia au intensificat controalele pe principalele artere rutiere pentru depistarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto care, prin nerespectarea prevederilor codului rutier, pun în pericol ceilalți participanți la trafic.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 145 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 30.480 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 12 permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti l-au depistat pe M.R., de 20 de ani, din comuna Vlădeşti, judeţul Argeş, care conducea un autoturism pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Municipiul Piteşti, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...