Web Analytics
scris joi, 19.01.2012

Tămagă jr. a fost respins la examenul de doctorat

# ”Eu ştiu că sunt doctor, mi s-a spus că sunt doctor”. Despre Traian Tămagă (fiul senatorului Constantin Tămagă), băiat de fiţe pentru care faptul că Dorobanţiul nu se află în Piteşti reprezintă aproape o suferinţă, se spune că a trecut recent printr-un usturător eşec profesional: a picat examenul de doctorat atât de necesar construirii unei cariere universitare solide şi de succes. Evenimentul stârneşte chicoteli pe culoarele Universităţii din Piteşti, în special din cauza motivului pentru care asistentul universitar Traian Tămagă trebuie să mai aştepte cel puţin un an ca să se poată lăuda cu titlul de doctor şi anume faptul că lucrarea sa reprezintă „o compilaţie, fără substanţă şi fără nicio contribuţie proprie”. Adică producţia juniorului este doar o culegere de texte copiate din mai multe lucrări de specialitate şi atât. Mai mult, bârfitorii de serviciu susţin că omul s-a cam bâlbâit la susţinerea tezei şi a stârnit nemulţumirea coordonatorului său, profesorul universitar doctor Ştefan Găitănaru, care l-ar fi sfătuit în prealabil să amâne evenimentul până când doctorandul s-ar fi prezentat fără niciun cusur în faţa comisiei.

Tămagă jr.   a fost respins la examenul  de doctorat

„Mie nu mi-a spus nimeni nimic despre aşa ceva ”

Pentru a nu da apă la moară celor care poartă sâmbetele tinerelor speranţe ale mediului universitar piteştean l-am abordat şi pe împricinatul Traian Tămagă, asistent universitar la  Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii din Piteşti, care s-a arătat deosebit de surprins dar care părea a arunca pisica în ograda coordonatorului său, profesorul Găitănaru: „Eu ştiu că sunt doctor, nu ştiu de unde aveţi astfel de informaţii,  dar mie aşa mi s-a spus. Am susţinut lucrarea cu titlul «Diateza verbală în limba română» în luna septembrie şi totul a fost bine. Ştiu că mai trebuie publicată lucrarea, dar asta e treaba profesorului coordonator, nu a mea. Chiar o să iau legătura cu profesorul, să văd ce se întâmplă pentru că mie nu mi-a spus nimeni nimic despre aşa ceva. Probabil sunt zvonuri lansate de oameni răutăcioşi din sistemul de învăţământ universitar. Dacă vreţi, vă arăt şi lucrarea să vedeţi că există”. Poate că pentru a-i contrazice definitiv şi irevocabil pe cei care susţin că Traian a rămas tot la stadiul de drd (doctorand) fără să acceadă la cel de dr (doctor), ar fi trebuit ca aspirantul să se ofere să ne arate diploma de doctor şi nu lucrarea. Ce-i drept, pe site-ul Universităţii, Tămagă apare, deocamdată, tot ca doctorand. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii