Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”
Continuă campania „O stradă și un bust în Pitești pentru Constantin Stroe” în cinstea unei personalități marcante a județului Argeș, fostul director general de la Dacia, trecut la cele sfinte în 2016. În această ediție l-am contactat pe subprefectul Bogdan Minciunescu, care a lucrat la Dacia timp de 15 ani.
Deși ne-a spus că nu a avut privilegiul să îl cunoască pe Constantin Stroe, ne-a vorbit despre însemnătatea campaniei.
„Este foarte benefică această campanie, pentru că, dacă nu era dl Stroe, poate nici eu n-aveam serviciu până să vin la Prefectură. Deci, e un lucru mare. Eu am văzut articolele, a vorbit și dl Manea, directorul de comunicare (de la Dacia), la dvs. în ziar, a mai vorbit multă lume. Am văzut că în fiecare miercuri apare cineva care vorbește. E benefic, trebuie făcute şi bustul și strada, pentru că oamenii trebuie să își aducă aminte de persoanele care au pus suflet și au muncit mult; dumnealui a muncit și la Lăstun și la Dacia, peste tot”, a mai spus subprefectul.
0 Comentarii