Studiu național: Antreprenoriatul și sustenabilitatea, percepute prin ochii tinerilor

de | 16.10.2021 18:06 | Actualitate, Cultura, Economie, Home

 

București, 13 octombrie 2021 –  Mersul pe jos și evitarea risipei de mâncare se numără printre acțiunile sustenabile cel mai des întâlnite în rândul generației Z, potrivit datelor studiului național Insights PulseZ. Totodată, tinerii din România aleg să refolosească și să recicleze ambalajele (55%), dar și să colecteze selectiv gunoiul (30%), în timp ce 61% dintre ei sunt de părere că, în decizia de cumpărare, foarte mult contează ca un brand să fie sustenabil.

Citește și: Povestea preotului care i-a pictat şi dăruit Regelui Mihai icoana ”Dulcei Sărutări”

Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție națională, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață IZI data în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România. Cercetarea s-a axat pe mai multe aspecte (rezultate comunicate anterior), printre care și pe comportamentul lor sustenabil și viziunea asupra antreprenoriatului – în rândul membrilor generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți ca iGeneration, Centannials sau „nativi digitali”), în ultimele luni ale acestui an (mai-iunie 2021), comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2021, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).

Ultima parte a acestui studiu național a vizat comportamentul sustenabil al tinerilor generației Z – extrem de important pentru societate, precum și percepția lor asupra deschiderii unei afaceri. Am vrut să analizăm modul în care aceștia se raportează la antreprenoriat, ce anume îi interesează când vine vorba despre deschiderea unei afaceri, dar și care le sunt barierele în acest proces”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.

Citește și: Update: COVID la Teatrul Alexandru Davila din Pitești

 

Mersul pe jos, evitarea risipei de mâncare și refolosirea ambalajelor de plastic – comportamentul sustenabil al generației Z

Mersul pe jos (70%) și evitarea risipei de mâncare (57%) sunt acțiunile sustenabile cel mai des întâlnite în rândul generației Z, potrivit rezultatelor studiului Insights PulseZ. Totodată, din categoria acțiunilor prietenoase cu mediul, tinerii aleg să refolosească și să recicleze ambalajele (55%), dar și să colecteze selectiv gunoiul (30%). În urma cercetării s-a observat că fetele sunt cele care au comportamente sustenabile mai pronunțate decât băieții, astfel: 53% dintre tinerele din România aleg să cumpere haine second hand (vs. 24% dintre băieți), 46% refolosesc ambalajele de plastic (vs. 32%), iar 17% dintre ele reduc consumul de carne (vs. 9%).

Similar, tinerii cu vârste cuprinse între 22-24 ani încep să dea dovadă de mai multă responsabilitate privind refolosirea ambalajelor de plastic (44% vs. 39% în total eșantion), cumpărarea hainelor second hand (44% vs. 38% în total eșantion) și reducerea consumului de apă (28% vs. 23% în total eșantion).

De altfel, în ceea ce privește percepția și achiziția unor produse și servicii sustenabile, 61% dintre respondenți consideră că este destul de important și foarte important, în decizia de cumpărare, ca un brand să fie sustenabil, în timp ce pentru 30% dintre tineri acest aspect este indiferent, iar pentru 3% dintre ei nu contează deloc.

Citește și: Politica de coeziune a UE: primul raport privind egalitatea de gen prezintă realizările femeilor și dezavantajele cu care se confruntă acestea în regiunile UE

Scopul unui brand sustenabil trece dincolo de a face bani. În loc să se concentreze doar asupra

profiturilor, un brand sustenabil integrează cu succes problemele de mediu, economice și sociale în

operațiunile sale de business. Iar așteptările cumpărătorilor români, în special ale celor tineri, se

îndreaptă puternic în această direcție. Înainte de a lua decizia de achiziție, 6 din 10 tineri români vor

să știe dacă brandul de la care urmează să cumpere este sau nu sustenabil. Mai mult, o bună parte

dintre ei au adoptat un stil de viață prin care se asigură că și ei contribuie la atenuarea problemelor

climatice. De exemplu, 39% refolosesc ambalajele din plastic, iar 70% merg pe jos. În plus, 57%

dintre ei evită să arunce mâncarea și să cumpere mai mult decât consumă. Toate acestea sunt

direcții de care brandurile trebuie să țină cont, este o tendință în creștere, e aici să rămână, iar

companiile nu trebuie decât să se alinieze.”, a menționat Geanina Ioan, CEO Chilli Ideas.

Percepțiile, barierele și domeniile preferate de business ale tinerilor

Întrebați despre eventuale intenții de business și modul în care se raportează la antreprenoriat, tinerii generației Z din România se împart în două categorii: peste o treime dintre respondenți (39%) spun că intenționează să deschidă o afacere, dar nu în următorul an, 14% susțin că urmează să facă acest pas chiar în următorul an, în timp ce 45% dintre ei sunt indeciși cu privire la antreprenoriat, nu intenționează sau nu au intenționat niciodată să se îndrepte în această direcție. Doar 2% dintre reprezentanții generației Z dețin o afacere, în prezent.

Bariera principală, când vine vorba despre începerea unui business, o reprezintă resursele financiare (74%), lipsa acestora fiind menționată de ¾ dintre cei care nu exclud ideea unei afaceri (77% fete și 71% băieți). Totodată, lipsa mentorilor este o altă barieră importantă (59%) pentru tineri în deschiderea unei afaceri. Interesant este că mare parte dintre cei care nu exclud ideea unui business propriu sunt totuși optimiști, simțindu-se motivați și nerăbdători să înceapă această etapă (58%).

Citește și: Firma fostului primar de la Corbi, în ancheta Recorder / Virgil Baciu a pus cupru aurit de 3,2 milioane euro pe acoperişul Catedralei Mântuirii Neamului

În ceea ce privește domeniile în care și-ar dori să-și deschidă afaceri, tinerii au menționat în top 5 al preferințelor: horeca (35%), imobiliare (21%) – alese în mai mare măsură de către băieți (26% vs. 14% fete), comunicare și marketing (20%), artă și cultură (18%) și servicii (18% – contabilitate, banking, comunicații, avocatură).

Distribuie!

Articol scris de Cristian Vasile

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

Ultimele articole

Grecia impune amenzi persoanelor peste 60 de ani nevaccinate
Grecia impune amenzi persoanelor peste 60 de ani nevaccinate

Grecia a declarat, marţi, că cetăţenii cu vârsta de peste 60 de ani care nu se conformează unui nou ordin de vaccinare împotriva COVID-19 impus de guvern până pe 16 ianuarie vor primi o amendă lunară recurentă de 100 de euro. Citește și: Ordine în dezordine! RAFILA:...

Calificare istorică: FC Argeș va juca semifinala Cupei României
Calificare istorică: FC Argeș va juca semifinala Cupei României

FC Argeș s-a calificat în semifinalele Cupei României! A trecut de SSU Poli Timișoara, 0-0 la finalul celor două reprize de prelungire, 5-4 la loviturile de departajare. „Sfertul” alb-violet din Cupă s-a jucat într-o atmosferă deosebită. Cei aproximativ 2.000 de...