Web Analytics

STUDIU – Doar cei foarte bătrâni şi deja bolnavi mor de COVID-19

de | 22.10.2021 12:51 | Actualitate

Persoanele vârstnice vaccinate împotriva COVID-19 prezintă o probabilitate foarte mică de a muri din cauza acestei maladii, cu excepţia cazului în care sunt foarte bătrâne şi deja grav bolnave înainte de a se vaccina, potrivit unui studiu italian ale cărui concluzii au fost publicate.
Studiul, realizat de Institutul Naţional al Sănătăţii (ISS) din Italia şi publicat într-un buletin oficial despre decesele asociate COVID-19, arată că vârsta medie a persoanelor care au murit din cauza acestei boli, deşi erau vaccinate, a fost de 85 de ani. În medie, persoanele decedate sufereau deja de cinci boli subiacente.

CITEȘTE ȘI: Prețul argintului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani

Vârsta medie la care s-a produs decesul în rândul celor nevaccinaţi a fost de 78 de ani, iar aceste persoane prezentau patru comorbidităţi. Cazurile de afecţiuni cardiace, demenţă şi cancer au fost depistate la niveluri mai mari în grupul persoanelor decedate care fuseseră vaccinate. Studiul, realizat în perioada 1 februarie – 5 octombrie, a examinat datele medicale obţinute de la 671 de persoane decedate de COVID-19 şi nevaccinate şi de la 171 de persoane decedate care au fost vaccinate cu schemă completă.

Au fost analizate 38.096 de decese asociate COVID-19 care au fost raportate în Italia în respectiva perioadă. Dintre ele, 33.620 au vizat persoane nevaccinate, 2.130 primiseră o singură doză de vaccin sau s-au infectat la scurt timp după inoculare, înainte să dezvolte anticorpi, iar 1.440 erau vaccinate cu schemă completă. La începutul lunii octombrie, Italia a atins obiectivul de a vaccina cu schemă completă 80% din populaţia sa de peste 12 ani, un prag despre care Guvernul italian a declarat că oferă un grad ridicat de siguranţă împotriva virusului.

CITEȘTE ȘI: Tabără militară dedicată Primului Război Mondial, la Mausoleul Mateiaș

În pofida atingerii acestei ţinte de vaccinare, Guvernul de la Roma a decis ca paşaportul sanitar să devină obligatoriu din 15 octombrie pentru toţi angajaţii, marcând astfel o premieră pentru o ţară din Europa. Decizia a declanşat proteste în mai multe oraşe italiene, care au fost uneori violente, inclusiv în capitala ţării, Roma, potrivit Agerpres.

 

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii