Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat luni dimineaţa din portul Odesa, în conformitate cu acordul semnat la Istanbul cu Rusia, a anunţat Ministerul turc al Apărării, anunță AFP.
„Nava cargo Razoni sub pavilion panamez, încărcată cu porumb, va părăsi portul Odesa cu destinaţia Liban”, a precizat Ministerul turc al Apărării într-un comunicat de presă difuzat luni dimineaţa. Aceasta este prima navă comercială care pleacă din portul Odesa, de la începutul războiului.
Citește și: Ministerul Finanțelor vrea să se împrumute cu 5,5 miliarde de lei în luna august
Vasul ar urma să ajungă la intrarea în strâmtoarea Bosfor marţi la prânz, a estimat firma Yörük Isik, specializată în urmărirea mişcărilor navelor în Bosfor şi în regiune.
„Plecarea altor nave este planificată în limitele coridorului şi formalităţilor convenite”, mai adaugă Ministerul turc al Apărării, conform Agerpres.
O serie de oficiali din cadrul administraţiei prezidenţiale ucrainene au spus că la cheiurile porturilor din Marea Neagră sunt 17 nave încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre ele, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene cu o greutate de aproximativ 580.000 de tone.
Citește și: Dan Șucu vrea să devină acționarul principal al grupului Mediafax
La data de 22 iulie, Rusia şi Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate în Ucraina. Acordul va fi valabil timp de ‘120 de zile’, respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte. Navele şi încărcătura ar urma să fie inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat oficial săptămâna trecută la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU.
Sursa: Agerpres
Foto: profimedia.ro
0 Comentarii