Omul de afaceri va controla un brand media evaluat la aproape 6 milioane de euro
Dan Șucu, patronul grupului Mobexpert, la un pas de a deveni principalul acționar al unui important grup media românesc.
Șucu a devenit creditorul principal al Mediafax Group, deținut de Adrian Sârbu. Omul de afaceri, Dan Şucu, proprietarul grupului Mobexpert, a cumpărat de la ING Bank creanţa pe care banca o mai avea asupra Mediafax Group şi intră, astfel, pe piaţa media, cu titlurile lui Adrian Sârbu din această companie, potrivit surselor Profit.ro.
Principalele publicaţii ale grupului, aflat în insolvenţă de peste 7 ani, au mai rămas Ziarul Financiar şi Business Magazin, iar scopul tranzacţiei este ca, după un anumit interval de timp, Şucu să devină principalul acţionar. Agenţia de presă Mediafax face parte dintr-o altă companie, respectiv Mediafax SA.
ING Bank a fost în discuţii cu mai mulţi investitori cu scopul vânzării creanţei şi a ajuns, recent, la un acord cu Dan Şucu, mai spun sursele Profit.ro. Înainte de aceste tranzacţii, valoarea de piaţă a activelor Mediafax Group, în ipoteza unei vânzări forţate, a fost calculată la aproape 5,7 milioane euro, în cadrul planului de reorganizare.
Citește și: Primul lot al Autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi dat în circulație la sfârșitul anului
Mediafax Group a intrat în insolvenţă pe 16 decembrie 2014, cu datorii totale indicate în valoare de 40 milioane euro.
Sursa: ziare.com
0 Comentarii