Web Analytics

articol scris joi, 18 decembrie 2025

Stareţul mănăstirii athonite de la Vlădeşti: „Firmele căpuşă ne-au cerut 280.000 de euro ca să scoată trei stâlpi”

În urmă cu trei ani, călugări athoniți români și credincioși care frecventează comunitățile românești din Sf. Munte Athos au inițiat construirea unei mănăstiri cu rânduială athonită pusă sub ocrotirea Sf. Domnitor Neagoe Basarab. Locul ales pentru construire a fost Vlădești, nu departe de ctitoria de la Curtea de Argeș a domnitorului. Starețul noului așezământ este ieromonahul Cosma Giosanu de la Mănăstirea Sihăstria Neamț, care, de atunci, se străduiește să ducă misiunea la bun sfârșit. Deși proiectul este unul laborios și care presupune multă muncă și investiții, ridicarea așezământului face progrese. Mai este mult de lucru mărturisește starețul Cosma Giosanu care are acum o nouă provocare, aceea de a construi, în vecinătate, și un azil de bătrâni, după modelul celor de la mănăstirile moldovenești.

Călugării athoniți construiesc și un azil de bătrâni pe lângă mănăstire

„Cu mănăstirea mai avem de lucru încă ani de zile. La biserică abia am turnat centura de beton peste caramidă la acoperișuri. Urmează turla de 34 de metri din caramidă. Am început și două tronsoane din ansamblul de chilii din jurul bisericii, suntem la stadiul în care am turnat temelia. Pentru căminul de bătrâni am obținut o finanțare prin Ministerul Muncii. Ni s-au alocat 3 milioane de euro pentru un cămin de bătrâni de 90 de paturi, contribuția noastră fiind de 10 la sută. Am obținut toate autorizațiile. Am avut mari probleme, însă, pentru că proprietatea pe care am cumpărat-o ca să facem acest cămin avea trei stâlpi de electricitate în mijloc și aproape un an de zile ne-am zbătut ca să rezolvăm problema asta și am fost pe muchie de cuțit să pierdem toată finanțarea și tot ce am investit până acum. Noi am dat 40.000 de euro pe teren și firmele astea. care căpușează tot, ne-au cerut ca să mute trei stâlpi 280.000 de euro. Am făcut multe drumuri pe la Electrica, pe la minister, peste tot. Până la urmă am mai dat vreo 35-40.000 de euro ca să reușim, și asta cu foarte multe intervenții. Dar orice se face, se face cu foarte multă bătaie de cap și stres.

Este prevăzut în contract ca azilul să fie dat în folosință în trei ani. El trebuie să aibă personal specializat, medic, asistenți, bucătari, infirmieri, oameni de curățenie, o să fie o echipă întreagă. Noi ne-am gândit la mai multe când am plecat la acest drum. Eu, venind din Moldova, am văzut ceva similar la părintele Justin, la Petru Vodă, unde s-a făcut un azil la mănăstirea de maici pentru femei în vârstă și care este plin. La mănăstirea Văratec s-a făcut un cămin de bătrâni tot prin fonduri. Și acela este plin. De multe ori noi, ca și monahi, avem probleme cu părinții mai în vârstă, cu rude apropiate. Când am avut nevoie, am insistat și foarte greu am găsit un loc. Mi-am dat seama de ce nevoie este. Mai mult decât atât, la mănăstirile de călugări oamenii mai ajută cu ulei, făină, cartofi, fasole și ne prisosesc foarte multe și atunci avem posibilitate să ajutăm și noi niște bătrâni să trăiască pe lângă noi. Sau vin oameni la mănăstire și vor să facă o masă pentru pomeniri și noi spunem că suntem doar patru călugări, ce masă să dea pentru noi, mai bine să meargă la un azil de bătrâni…”, mai spune ieromonahul Cosma Giosanu.

„Când se face o biserică toată lumea comentează. Că vor spitale, nu catedrale. Noi am zis să facem și una, și alta”

În privința prețului perceput unui viitor locatar al căminului, având în vedere că în azilele private acesta ajunge la 4000-5000 de lei, ieromonahul spune: „Nu ne-am pus problema, de acum o să luăm și lucrul acesta în considerare. Noi nu vrem să mergem pe profit, să avem un câștig din asta. Vrem să ajutăm niște oameni și doar să acoperim cheltuielile. Trebuie să facem un calcul cât trebuie pentru întreținerea unui bătrân. Restul mai ajutăm și noi. Noi ne-am gândit la acest cămin ca la un așezământ pentru oameni apropiați, centrul acesta poate să deservească și mănăstirea pentru că, uitați, la mănăstirea Sihăstria, acolo unde am stat 30 de ani, eram 100 de călugări și de multe ori nu avea cine să îți facă o injecție sau o perfuzie trebuia să mergi 25 de km până la Târgu Neamț pentru asta. Când se face o biserică. toată lumea comentează. Că vor spitale, nu catedrale. Noi am zis să facem și una, și alta”, a explicat starețul Cosma Giosanu.

Citește și Hramul Schitului „Sf. Neagoe-Vodă Basarab”- evenimente de cultură duhovnicească în Argeş la care vor participa înalţi prelaţi

Citește și Exclusiv. Cum arată biserica de la Cerbu la un an de la incendiul din ziua de Crăciun

Citește și Arhimandritul Caliopie, după ultimul pelerinaj la Athos: „Îndemn pe toţi bărbaţii să încerce această experienţă. Le îndemn şi pe femei”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alocațiile copiilor ar putea rămâne înghețate și în 2027. Ce schimbare pregătește ministrul Muncii pentru sprijinirea familiilor

Vești incerte pentru părinții din România, în condițiile în care alocațiile pentru copii ar putea să nu fie majorate nici […] Citește!

Autostrada A0 Nord, gata în proporție de peste 98%. Ce lucrări mai sunt de făcut pe lotul Afumați – Pantelimon

Lucrările pe unul dintre cele mai așteptate tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord se apropie de final, însă șoferii mai […] Citește!

Tragedia feroviară din Spania ia proporții dramatice: 69 de morți, zeci de victime neidentificate și 67 de sesizări de dispariție

Spania continuă să trăiască drama provocată de coliziunea celor două trenuri de mare viteză din regiunea Castilla-La Mancha, în timp […] Citește!

Cauza morţii lui Patrick Stewart

Actorul britanic Patrick Stewart a murit la vârsta de 86 de ani, lăsând în urmă o carieră de peste 6 […] Citește!

Franța, zguduită de un nou val de proteste: 320.000 de participanți și 27 de arestări la manifestațiile de sâmbătă

Franța a fost sâmbătă, 31 octombrie 2026, scena unei noi mobilizări sociale de amploare, pentru al treilea weekend consecutiv, în […] Citește!

Incident în Gara de Nord: O persoană a fost lovită de un tren internațional chiar în momentul plecării

Un incident feroviar a avut loc sâmbătă seară, 31 octombrie 2026, în Gara de Nord din București, unde o persoană […] Citește!

Florin Maxim, după Corvinul – FC Argeș 2-0: „A fost un meci intens”

Corvinul a învins-o, cu scorul de 2-0, de FC Argeș, în runda a 14-a din SuperLiga României, iar Florin Maxim, […] Citește!

FC Argeș, 10 meciuri consecutive fără victorie în Superliga: „Greu de explicat”

Bogdan Andone, antrenorul celor de la FC Argeș, a reacționat după ce echipa sa a pierdut în fața nou-promovatei Corvinul, […] Citește!

BUTE PRO SPORT

Lucian Bute vrea ca Dinamo să câştige titlul: „Sper din tot sufletul!”

Lucian Bute (46 de ani), fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, își dorește ca Dinamo să câștige titlul în […] Citește!

Ajutoare de până la 500 de lei pentru pensionari, în decembrie. Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027

Pensionarii cu venituri lunare de cel mult 3.000 de lei urmează să primească în decembrie a doua tranșă a ajutorului […] Citește!

Spital nou la Balotești. S-a investit aproape un miliard de lei. Cum arată

Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Balotești a fost dat în folosință, după o investiție, 95% din fondurile […] Citește!

Sondaj Avangarde: AUR conduce cu 35%, urmat de PSD și PNL. Ce partide ar rata intrarea în Parlament

AUR ar obține 35% din voturi dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, potrivit unui sondaj Avangarde realizat în […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete