În prima jumătate a anului viitor, Municipalul Câmpulung va fi vizitat de reprezentanți ai Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate în vederea derulării procedurii de acreditare. Evaluarea va viza și Ambulatoriul de Specialitate al unității medicale.
Au trecut șapte ani de la anterioara evaluare iar condițiile de acum sunt schimbate, cel puțin dacă se ia în considerare faptul că ultimii ani au consemnat producerea unui vârtej la nivelul conducerii. Nicolaie Alexe a preluat de curând managementul Spitalului și se află sub presiunea președintelui Consiliului de Administrație, Andrei Aron, cel care este și consilier pe probleme de sănătate al primarului Câmpulungului.
Dincolo de revenirea la conducerea Spitalului, Alexe a fost implicat în procedura pregătirii pentru acreditare și din postura de șef al Serviciului de Management al Calității Serviciilor de Sănătate.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Prefectura a pierdut definitiv procesul pentru Spitalul Câmpulung




























0 Comentarii