Web Analytics

Spitalul Câmpulung poate reveni la normal în 2021

de | 2.07.2020 13:11 | Actualitate

Peste o sută de persoane confirmate pozitiv sau suspecte sunt internate acum la Spitalul Municipal Câmpulung, în cadrul a șase secții, acestea provenind nu doar din zona Muscel, ci din întreg județul. În aceste condiții, managerul interimar Grigore Stănescu susține că este posibil ca doar la anul să se revină la activitatea normală, adică și la asigurarea serviciilor pentru pacienți non-Covid. ”Nu cred că acum ar fi bine să redeschidem spitalul și pentru alte cazuri, ținând cont de riscurile existente. Poate s-ar fi putut dacă am fi avut un circuit pavilionar al unității, nu ar fi existat un bloc compact ca cel pe care îl avem și la care separarea circuitelor este aproape imposibilă, cu excepția Infecțioaselor”, a declarat fostul și actualul manager. Acesta susține că, în temeiul noilor recomandări, șederea în spital a unor pacienți se va reduce ca durată, plus că prin utilizarea propriului laborator de testare va fi și timpul de așteptare a rezultatelor mult mai mic. Deocamdată, în zona Muscel cele mai multe cazuri de Covid-19 nu provin din Câmpulung, ci de pe Valea Dâmboviței, cu deosebire din Stoenești și Cetățeni.
Cătălin Ioan Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii