Web Analytics

Spitalele militare din Pitești și București cresc capacitatea de combatere a COVID-19

de | 25.10.2021 09:35 | Actualitate

Ministerul Apărării Naționale a operaționalizat luni, 25 octombrie, două Centre Medicale de Diagnostic (CMD) COVID-19, care sunt amplasate la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București (SUUMC) și la Spitalul Militar de Urgență (SMU) Pitești, anunță un comunicat al ministerului, relatează știri-tvr.ro.

 

CITEȘTE ȘI: Ministrul Sorin Cîmpeanu anunță că școlile private rămân deschise

CMD COVID-19 funcționează ca structuri de sprijin ale unității, respectiv ale compartimentului de primiri urgențe din aceste spitale, și sunt responsabile cu acordarea de asistență medicală primară în vederea diagnosticării COVID-19 pentru pacienții care prezintă suspiciune de infectare cu virusul SARS-CoV-2, forme ușoare și medii, care se prezintă pe cont propriu sau prin serviciile de ambulanță, potrivit sursei citate.

În principal, activitatea acestora constă în primirea, trierea, investigarea de bază, diagnosticarea și stabilirea planului terapeutic și, după caz, direcționarea pacienților către unități sanitare COVID-19.

 

CITEȘTE ȘI: De luni! Restricții de tonaj pe DN7

Direcția medicală a MApN, cu sprijinul categoriilor de forțe și a comandamentelor de sprijin, asigură personalul medical care deservește aceste centre în regim non-stop și materialele sanitar-farmaceutice, normele de consum, materialele și echipamentele medicale și de protecție sanitară necesare funcționării CMD COVID-19.

 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole