S-au înmulţit reprezentaţiile teatrale şi concertele în Câmpulung, Casa de Cultură a Sindicatelor primind pe scenă actori şi cântăreţi apreciaţi. Şi a venit rândul şi comedianţilor să se dea în spectacol, la finalul acestei luni fiind programată o sesiune de stand up comedy cu personaje care au impresionat la un concurs organizat de o televiziune naţională. Numai că a apărut o problemă, în condiţiile în care, tot la sfârşitul lunii, va avea loc şi o şedinţă ordinară a Consiliului Local. Există teama că prestaţia umoriştilor de pe scena Sindicatelor va fi eclipsată de momentele de haz provocate de consilierii locali în timpul şedinţei, care va fi televizată, aşa că promovarea adevăraţilor comedianţi a început să fie puţin mai agresivă. Spectacolele oferite de aleşii locali au loc de una sau de două ori pe lună şi sunt predestinate succesului şi fiindcă sunt oferite în mod gratuit.

Mihai Coteț a semnat pentru tăierea pensiilor speciale ale judecătorilor CCR
Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, a anunțat pe pagina sa de Facebook că, alături de alți colegi,...
0 Comentarii